Ziua Marinei Române 2022 va fi celebrată și anul acesta printr-o serie de evenimente care se vor desfășura în perioada 8-15 august, în Constanţa, dar şi la Mangalia, Brăila, Tulcea, Galaţi, Bucureşti şi Bicaz, conform unui comunicat de presă transmis de Forţele Navale Române.

Ziua Marinei a fost sărbătorită pentru prima dată pe data de 15 august 1902, la bordul crucișătorului „Elisabeta”, iar anul acesta a ajuns la cea de-a 120-a aniversare.

 

Ce evenimente vor fi organizate de Ziua Marinei 2022?

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Marinei, în municipiul Tulcea, sâmbătă, 13 august, între orele 09,00-13,00, în Portul militar va fi organizată Ziua Porţilor Deschise, duminică, 14 august, între orele 09,00-10,00, va fi adus un omagiu eroilor marinari, printr-o ceremonie militară şi religioasă organizată la Cimitirul Eroilor, iar luni, 15 august, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită în Portul militar "într-un cadru restrâns, din cauza lucrărilor de reabilitare a falezei, care sunt în desfăşurare".

La Mangalia, Muzica Militară a Forţelor Navale şi formaţia muzicală a Diviziei 101 Aeropurtate a SUA, cantonată la Baza 57 Aeriană "Mihail Kogălniceanu" vor deschide seria manifestărilor printr-un concert programat miercuri, 10 august, între orele 18,00-19,00, în Piaţa Revoluţiei. În continuare, Cercul Militar Mangalia organizează, în perioada 11-14 august, orele 19,00-22,00, "Săptămâna Spiritualităţii Marinăreşti", un eveniment care cuprinde activităţi culturale, expoziţii interactive, ateliere de matelotaj, jocuri şi concursuri marinăreşti, spectacole de muzică uşoară şi muzică folclorică.

Citeste si: Sfânta Maria: Zi liberă pe 15 august 2022. Ce beneficii primesc cei care muncesc în această zi?

Mai mult, pe 13 august, în Portul militar Mangalia va fi organizată Ziua Porţilor Deschise, undei vizitatorii vor putea interacţiona cu echipajele navelor militare.

Ziua Recunoştinţei va avea loc duminică, 14 august, printr-o ceremonie militară şi religioasă, care va avea loc la ora 13,00, în cadrul căreia se va inaugura Monumentul Marinarului şi Constructorului Naval, amplasat în portul turistic Mangalia.

La finalul zilei, Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie "Getica" din Buzău va susţine un concert în portul turistic, între orele 19,00-20,00.

Luni, în data de 15 august, cu deschiderea de la ora 10:00, în portul turistic Mangalia, va vaea loc ceremonialul de ridicare a Pavilionului, Geacului şi Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, urmat de scurte alocuţiuni ale oficialităţilor. Zeul Neptun va da startul manifestărilor, care vor cuprinde un exerciţiu demonstrativ naval întrunit, prezentat de structuri ale forţelor navale, aeriene, terestre, ale forţelor pentru operaţii speciale, precum şi structuri ale Gărzii de Coastă. De la ora 21,00, marinarii militari se vor retrage cu torţe în acordurile Muzicii Militare a Diviziei 2 Infanterie "Getica" din Buzău, potrivit Agerpress.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: La prima vedere, nimeni nu-și dă seama ce este în fotografie. Dar o altă imagine lămurește misterul- antena3.ro

Citeste si: Soldații nord-coreeni nu pot lupta împotriva trupelor ucrainene dintr-un motiv incredibil. De ce Rusia nu se poate baza pe ei- stirileprotv.ro

În București, Forţele Navale Române vor fi prezente, în perioada 11-15 august, la ARCUB- Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, unde publicul va putea vizita, între orele 16,00-21,00, o expoziţie cu lucrări de pictură cu tematică marină, semnată de Alexandru Ghinea, machete de nave, uniforme de marină şi medalii aniversare realizate de R.A. Monetăria Statului, iar doritorii vor putea învăţa cum să confecţioneze noduri marinăreşti în cadrul unui atelier interactiv.

Citeste si: La mulţi ani de Sf. Maria 2022: Mesaje, urări şi felicitări pentru 15 august

Vineri, 12 august, între orele 20,00-21,00, formaţiile muzicale ale Forţelor Navale Române şi Diviziei 101 Aeropurtate a SUA cantonată la Baza 57 Aeriană "Mihail Kogălniceanu" vor susţine, în premieră, un concert în Piaţa Roma (Statuia Lupoaicei). Așadar, Ziua Marinei Române va fi celelbrată la Bucureşti, luni, 15 august, între orele 8,30-10,00, printr-o ceremonie militară şi religioasă, care va avea loc la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul "Regele Mihai I" (zona Debarcader/ Herăstrău).

Și la Brăila vor avea loc o serie de evenimente care vor debuta cu o expoziţie de navomodele şi lucrări de matelotaj, organizată, în perioada 9-15 august, la complexul comercial Brăila Mall, unde Muzica Militară a Garnizoanei Brăila va susţine un concert vineri, 12 august, între orele 18,00-19,00. Publicul brăilean va putea vizita sâmbătă, 13 august, navele militare fluviale, care vor fi acostate în zona centrală a falezei, precum şi o expoziţie de tehnică militară şi armament. Duminică, 14 august, militarii Flotilei Fluviale "Mihail Kogălniceanu" din Brăila vor aduce un pios omagiu eroilor marinari şi vor depune o ancoră de flori în apele Dunării, în cadrul unei ceremonii, care va avea loc la ora 09,00, în Portul militar.

Luni, 15 august, de la ora 10,00, pe faleza Dunării, brăilenii vor sărbători Ziua Marinei Române împreună cu marinarii militari. După ridicarea Pavilionului, Geacului şi Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, urmată de o scurtă slujbă religioasă şi alocuţiunile persoanelor oficiale, va fi prezentat publicului exerciţiul demonstrativ naval întrunit "Forţele Navale Române 22", iar Zeul Neptun va patrona jocurile şi concursurile marinăreşti. Evenimentul se va încheia cu defilarea navelor militare şi civile, iar seara, de la ora 20,30, marinarii se vor retrage cu torţe, pe traseul Primăria Municipiului Brăila- Calea Călăraşilor- Secţia 329 Logistică Brăila.

Citeste si: Sfânta Maria 2022: Ce nu este bine să faci pe 15 august de Adormirea Maicii Domnului

La Galaţi, marinarii militari vor organiza duminică, 14 august, între orele 10,00-13,00, pe faleza oraşului (zona Parcului "La elice"), Ziua Porţilor Deschise, unde vor putea fi vizitate navele fluviale acostate, precum şi o expoziţie de armament şi tehnică militară. Totodată, publicul gălăţean va fi invitat să participe la jocuri marinăreşti şi să asiste la exerciţii demonstrative. Luni, 15 august, între orele 18,00-20,00, pe faleza Dunării, este planificată o ceremonie militară şi religioasă, în cadrul căreia va fi depusă o ancoră de flori în apele Dunării, în memoria eroilor marinari. După aceasta, navele militare ale Flotilei Fluviale "Mihail Kogălniceanu" vor prezenta un exerciţiu demonstrativ, iar activitatea se va încheia cu defilarea navelor militare şi parada navelor civile.

"Marinarii militari vor fi prezenţi, în perioada 13-15 august, în Oraşul Bicaz din judeţul Neamţ, singurul oraş montan din România unde sărbătorirea Zilei Marinei Române a devenit o tradiţie încă din anii 1960, şi vor organiza pentru public standuri interactive şi expoziţii de tehnică şi echipamente, iar luni, 15 august, cu prilejul Zilei Marinei Române, scafandrii de luptă vor desfăşura, pe Lacul Izvorul Muntelui, cel mai mare lac de acumulare din ţară, un exerciţiu demonstrativ", potrivit comunicatului remis de Forţele Navale Române.

Ziua Marinei Române, la 120 de ani de la prima sărbătorire

La Constanţa, programul activităţilor pentru celebrarea Zilei Marinei Române va începe cu o expoziţie de fotografie semnată de Redacţia Mass-Media a Forţelor Navale, care prezintă aspecte din timpul activităţilor de instrucţie şi misiunilor executate de marinarii militari, care va putea fi vizitată în perioada 8-15 august, în hipermarket-urile Auchan.

Citeste si: Luna decembrie aduce vești neașteptat de bune pentru pensionari! Ce beneficii primesc aceștia la final de an- kfetele.ro

Citeste si: Doliu în familia regală a Suediei! Prințesa Birgitta s-a stins din viață- radioimpuls.ro

Citeste si: Schemă uriașă de spălare de bani pentru gangsteri și spioni ruși descoperită de NCA. Cine este Ekaterina Zhdanova, creierul operațiunii- antena3.ro

În plus, Formaţiile muzicale ale Forţelor Navale Române şi Diviziei 101 Aeropurtate a SUA, cantonată la Baza 57 Aeriană "Mihail Kogălniceanu", vor susţine mai multe concerte în Constanţa. Astfel, joi, 11 august, între orele 18,00-19,00, este programat un concert itinerant, în staţiunea Mamaia, pe traseul cuprins între Piaţeta Perla şi Piaţeta Cazino Mamaia, sâmbătă, 13 august, între orele 12,00-13,00 concertul va avea loc în portul militar, unde se desfăşoară Ziua Porţilor Deschise, iar duminică, 14 august, între orele 20,00-21,30, concertul este programat pe faleza Cazinoului, în zona grupului statuar "Pescarii".

Citeste si: Mesaje de Sf. Maria 2022: Cel mai frumos mod de a spune "La mulţi ani"

Pe data de 13 august, în portul militar Constanţa, publicul este invitat, între orele 09,00-17,00, la Ziua Porţilor Deschise, unde vor putea fi vizitate nave militare, un elicopter Puma Naval, expoziţii de tehnică şi armament, standuri cu ofertele educaţionale ale instituţiilor militare de învăţământ şi un spaţiu în care amatorii vor putea participa la bătălii navale virtuale, special amenajat de EMEA- World of Warships/ War Gaming Europe. Muzeul Naţional al Marinei Române va putea fi vizitat, gratuit, sâmbătă, 13 august, şi luni, 15 august, între orele 09,00-16,00.

"Marinarii militari vor desfăşura duminică, 14 august, la Monumentul Marinarilor Români (Crucea Marinarilor) din Constanţa, o ceremonie militară şi religioasă, pentru a aduce un omagiu marinarilor care îşi dorm somnul de veci în adâncurile mărilor şi oceanelor, iar de la ora 17.00 până la ora 21.00, vor fi prezenţi în Portul Tomis, cu o expoziţie de tehnică militară, cu standuri cu ofertele educaţionale ale instituţiilor militare de învăţământ şi cu un spaţiu în care amatorii vor putea participa la bătălii navale virtuale, special amenajat de EMEA- World of Warships/ War Gaming Europe", se mai menționează în comunicatului Forţelor Navale Române.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si