30.000 de credincioşi, la moaştele Sf. Dumitru în Dealul Patriarhiei. Un taximetrist a împărţit 500 de sarmale

Aproape 30.000 de credincioşi s-au închinat, de sâmbătă până marţi seara, la raclele cu moaştele Sfântului Ştefan, aduse din Grecia, ale Sfântului Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, depuse la Catedrala Patriarhală cu ocazia sărbătorilor Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Pe lângă alimentele aduse de voluntari şi de Arhiepiscopia Bucureştiului, mulţi credincioşi au pregătit mâncare pentru pelerini, printre ei aflându-se şi un taximetrist, care a împărţit 500 de sarmale. ##VIDEO30945##

Editor: Viorela Precupas Wednesday 26 October 2016 , 09:01

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Aproape 30.000 de credincioşi s-au închinat la moaştele aşezate în baldachinul amenajat lângă Catedrala Patriarhală în primele zile ale sărbătorilor Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

Marţi seară, coada continua să crească, iar sute de oameni au participat la slujba de vecernie, care precede ziua Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

Slujba a fost oficiată de Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Pe lângă mâncarea adusă de voluntari şi de Arhiepiscopia Bucureştilor pentru cei aflaţi la coadă în Dealul Patriarhiei, mulţi credincioşi au pregătit pentru pelerini oale cu sarmale, sandwichuri şi ceai.  Printre ei, un taximetrist care a împărţit 500 de sarmale credincioşilor.

"Am pregătit 500 de sarmale. Nu eu, soţia. În fiecare am venim aici cu mâncare. Să fie pentru sufletele noastre şi ale celor care nu mai sunt", spune bărbatul în timp ce scoate de pe bancheta din spate a maşinii farfurii şi linguri de unică folosinţă.

Pe farfurie sunt puse câte patru sarmale şi mămăligă caldă. Pentru cei care au stat şase sau opt ore la coadă, sarmalele cu mămăligă caldă sunt mană cerească.

"Maică, am stat cam şase ore. Ştiţi cum a fost, minune de la Dumnezeu.
Nu m-a durut nimic, nu mi-a fost sete. Au venit nişte copii cu ceai, cu covrigi alte femei. Mulţumim Domnului
", spune tanti Florica, după cum se prezintă.

Mirosul de sarmale adună repede multă lume, tineri, bătrâni, aşa că şoferul de taxi se vede obligat să intervină şi să-i alinieze pe pelerini.

În centru, pe esplanadă, se aude slujba, iar pe ecrane mari, montate în punctele aglomerate, oricine îi poate vedea bine atât pe ierarhii care slujesc, cât şi pe cei care se închină la cele trei racle aşezate în baldachinul nou, special amenajat pentru hramul din acest an. Baldachinul se află chiar vizavi de scena pe care are loc slujba.

Programul Pelerinajului continuă, miercuri, cu sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

De la ora 9.30, Înaltpreasfinţitul Părinte Gavriil, Mitropolit de Nea Ionia şi Filadelfia va oficia Sfânta Liturghie, împreună cu alţi ierarhi din ţară şi străinătate, preoţi şi diaconi.

Joi, 27 octombrie 2016, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, de la ora 9.30, patriarhul Daniel şi Înaltpreasfinţitul Părinte Gavriil vor oficia Sfânta Liturghie solemnă, împreună cu un sobor de ierarhi români şi greci, preoţi şi diaconi.

De asemenea, joi, 27 octombrie 2016, la ora 18.00, la Palatul Patriarhiei va avea loc etapa finală a celei de a noua ediţii a Festivalului- Concurs Naţional de Muzică bisericească "Lăudaţi  pe Domnul!”.

La ora 21.00, moaştele Sfântului Arhidiacon Ştefan vor fi duse spre Aeroportul Otopeni pentru a se întoarce în Grecia.

Vineri, 28 octombrie 2016, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, la ora 7.00, va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala patriarhală.

Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena vor rămâne spre cinstire în baldachinul de pe Colina Patriarhiei până la închinarea ultimului pelerin, potrivit programului anunţat de Patriarhia Română.

Foto: news.ro/ Elvira Gheorghiţă


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Acatistul Sfinților Constantin și Elena. Cei care au necazuri mari și credincioșii care... Acatistul Sfinților Constantin și Elena. Cei care au necazuri mari și credincioșii care vor să aibă o căsnicie puternică trebuie să îl citească pe 21 mai
kfetele.ro
Se dau bani de la stat pentru plata chiriei, a cresei sau a gradinitei, fara acte sau... Se dau bani de la stat pentru plata chiriei, a cresei sau a gradinitei, fara acte sau garantii. Cum se intra in posesia lor
spotmedia.ro
Un parazit transmis de pisici face oamenii mai atrăgători Un parazit transmis de pisici face oamenii mai atrăgători
spotmedia.ro
A primit din greșeală 358.000 de dolari de la stat şi i-a pierdut pe toţi la cazinouri... A primit din greșeală 358.000 de dolari de la stat şi i-a pierdut pe toţi la cazinouri online
b1.ro
Ungaria a scos soldații la granița cu România! Ungaria a scos soldații la granița cu România!
ziareonline.ro
Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei
infoactual.ro
Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan renunță la scandalul din coaliție, stabilitatea... Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan renunță la scandalul din coaliție, stabilitatea este mai importantă acum
evz.ro
Zelenski își bate joc de Putin. Ca și Germania nazistă, a început să inventeze arme-minune Zelenski își bate joc de Putin. Ca și Germania nazistă, a început să inventeze arme-minune
doctorulzilei.net
Variola maimuței se extinde cu repeziciune în Europa. Să ne așteptăm la o nouă... Variola maimuței se extinde cu repeziciune în Europa. Să ne așteptăm la o nouă pandemie? Variola maimuță: Ce este acest nou virus și cât de grav este?
romaniatv.ro
ULTIMA ORĂ, s-a dat alarma in Europa! Arde Cernobîlul, imagini şocante VIDEO ULTIMA ORĂ, s-a dat alarma in Europa! Arde Cernobîlul, imagini şocante VIDEO
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si