40 de țări se reunesc, marți, în Germania, pentru a discuta despre întărirea și apărarea Ucrainei
Aproape 40 de țări se reunesc, marți, în Germania, la invitația Statelor Unite, pentru a întări apărarea Ucrainei. Secretarul de stat american al Apărării Lloyd Austin spune că Ucraina poate câștiga în fața Rusiei dacă i se oferă mijloacele necesare.
În momentul în care Rusia vizează controlul total al sudului Ucrainei și a regiunii Donbas, această reuniune organizată este organizată să "furnizeze capacităţi suplimentare pentru forţele ucrainene", a declarat luni Austin.
"Ei pot câştiga dacă au echipamentele bune, susţinerea",
Kievul solicită mai ales artilerie grea și blindate pentru a încerca să respingă forțele rusești în câmpiile vaste din sudul și estul țării.
Citeste si: Ucrainenii, sfătuiți să nu participe la slujba de Înviere din cauza bombardamentelor
"Vorbim cu colegi din alte ţări pentru a obţine acelaşi tip de arme şi primim semnale că multe ţări vor trimite voluntari", a asigurat şeful Pentagonului.
Vladimir Putin a participat la slujba de Înviere
„Este vorba în principal de modernizare şi de a se asigura că armata lor să fie în continuare puternică şi capabilă să funcţioneze în viitor. Nu este vorba de garanţii de securitate, ci de adevăratul lor dispozitiv militar", a indicat vineri purtătorul de cuvânt al Pentagonului John Kirby.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a participat la slujba de Înviere a Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, a anunțat Kremlinul. Acesta a transmis un mesaj în care vorbește despre „înaltele idealuri și valori morale” care îi unesc pe creștinii ortodocși. Totodată, Putin a discutat și despre „sentimentele luminoase” și „credința în triumful vieții” care se nasc în oameni cu prilejul acestei sărbători.
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.