A crezut că și-a găsit dragostea pe Tinder, dar bărbatul era un monstru. Coșmarul pe care l-a trăit fata
Bethan Thomas-Rowlands, o tânără din Marea Britanie, a crezut că și-a găsit marea dragoste pe Tinder, dar întreaga poveste s-a transformat într-un coșmar.

Cei doi s-au mutat rapid împreună, însă Bethan a fost nevoită să treacă printr-un coșmar greu de imaginat. Garth o umilea de fiecare dată, a tras-o de păr, a scuipat-o, iar la un moment dat i-a spus că e „grasă și urâtă” și, la un moment dat, i-a turnat în cap conținutul unui fierbător.
Într-o zi i-a rupt câteva coaste și i-a spus că a „meritat” bătaia. Garth a cunoscut apoi pe altcineva și s-a despărțit de Bethan, dar n-a renunțat s-o terorizeze.
Ororile prin care a trecut tânăra nu se opresc aici. Bărbatul a vrut s-o sugrume și i-a îndesat halatul în gură. „Încearcă să țipi acum!” a fost comentariul acestuia.Acesta a făcut-o „c…ă” și a amenințat-o: „Uită-te la tine cum arăți. Dacă vreau, te omor!”. Într-un final Bethan și-a luat inima-n dinți și a declarat totul polițiștilor. Garth, în vârstă de 22 de ani, a fost arestat pentru abuzurile la care a supus-o pe Bethan.
Mai târziu, oamenii legii au aflat că acesta avea antecedente. Bărbatul a mai fost arestat în 2015, fiindcă a distrus mașina tatălui său.
Stehpen Robson, avocatul lui Garth, a recunoscut că acesta este foarte gelos și a reclamat că acum, după gratii, el suferă de depresie.
El a mai spus că Garth a făcut abuz de steroizi și că a suferit o „cădere emoțională”.Bârbatul a primit drept pedeapsă 16 luni de închisoare.





