Incendiul a avut loc la Spitalul de Psihiatrie Gătaia din Timiș. 41 de persoane au fost evacuate de către echipele de intervenție.
Un incendiu s-a produs marţi la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, fiind activat Planul Roşu de intervenţie.
A fost activat Planul Roșu de intervenție
”Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că incendiul nu se mai manifesta cu flacără deschisă, erau doar degajări de fum. Din pavilion au fost evacuate 41 de persoane. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. În urma cercetărilor de la faţa locului, echipajele au constatat că incendiul s-a manifestat la o saltea dintr-un salon izolator”, transmite ISU Timiş.
Citeste si: Tragedie fără margini pe un drum din Bulgaria. Cel puţin 45 de oameni au murit după ce un autobuz a luat foc
Pompierii au reușit să elimine orice pericol
La fața locului s-au deplasat 48 de pompieri cu 5 autospeciale de stingere, 2 autoscări mecanice, 2 autospeciale de transport personal şi victime multiple, un spital mobil, 7 echipaje SMURD şi 2
Pompierii continuă cercetările pentru a stabili în ce condiții s-a produs incendiul.
Potrivit Directorului de îngrijiri medicale al spitalului,Diana Bucure Sas, un pacient aflat în izolator a cerut unui alt coleg, peste geam, o brichetă şi a dat foc saltelei, moment în care personalul s-a alertat.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.