Incendiul a avut loc în Botoșani, iar femeia în vârstă de 67 de ani a fost găsită fără suflare de către pompieri.
O bătrână din localitatea Draxini- comuna Băluşeni a fost găsită fără suflare, în noaptea de marţi spre miercuri, în locuința cuprinsă de flăcări, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.
Femeia moartă în incendiu avea probleme locomotorii
Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă, două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spuma, dar şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani, potrivit Agerpres.
Citeste si: Bărbat găsit mort într-o casă mistuită de flăcări. 14 victime ale incendiilor în noiembrie
Prima cauză a incendiului ar fi un coș de fum neprotejat termic
„La sosirea forţelor de intervenţie, ardeau mocnit bunurile din două camere.
Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un un coş de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile.
Citeste si: Sfârșit tragic pentru doi soţi şi fiul lor. Au murit arși de vii în propria casă
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.