A fost înregistrat cel mai puternic atac rusesc cu drone și rachete asupra Kievului, din ultimele luni. Rusia a fost și ea atacată peste noapte
Kievul a înregistrat cel mai puternic atac rusesc cu drone și rachete, din ultimele luni. Rusia a distrus mai multe ambarcațiuni cu până la 50 de oameni pe Marea Neagră.
Kievul a avut parte, miercuri dimineață, de „cel mai puternic atac” cu rachete și drone înregistrat încă din primăvară, potrivit autorităților ucrainene.
Două persoane au fost ucise, iar Rusia susține că a distrus patru ambarcațiuni ucrainene în Marea Neagră care transportau până la 50 de soldați.
Mai multe drone și rachete au fost distruse de forțele de apărare aeriană pe parcursul nopții, potrivit Administrației Militare a orașului Kiev pe Telegram care a descris atacul ca fiind „cel mai puternic” din primăvară.
Rusia a fost atacată peste noapte
Dronele ucrainene au luat cu asalt Rusia, aceasta fiind atacată peste noapte. Au fost avariate aeronave militare și a fost perturbat traficul aerian, potrivit oficialilor ruși, scrie news.ro
Au existat atacuri cu avioane fără pilot în regiunile Pskov, Briansk, Kaluga, Orlov și Riazan, dar și în peninsula Crimeea. Acesta ar fi cel mai mare atac pe teritoriul Rusiei de la începutul războiului, în februarie 2022.
Rușii au distrus ambarcațiuni militare ucrainene, în Marea Neagră
Rușii au distrus mai multe ambarcațiuni militare ucrainene în Marea Neagră, care transportau 50 de parașutiști ucraineni.
Ambarcațiunile transportau „grupuri de debarcare ale forțelor de operațiuni speciale ucrainene cu până la 50 de persoane, potrivit Ministerului rus al Apărării.
Citește și: 4 lucruri interesante despre avioanele F-16 trimise de SUA în Ucraina
Guvernatorul local de la Moscova, Mihail Razvojaev, a spus că apărarea rusă a respins un „atac cu drone pe mare”, aproape de golful Sevastopol din Crimeea, baza flotei ruse de la Marea neagră.