Actorul și fotograful de la Hollywood, Brad Everett Young
Actorul și fotograful de la Hollywood, Brad Everett Young, care a jucat în serialele "Anatomia lui Grey” și "Îngerii lui Charlie”, a murit la vârsta de 46 de ani într-un accident de mașină.
Actorul și fotograful Brad Everett Young a fost implicat într-o coliziune pe autostrada 134 din Los Angeles și, din păcate, a decedat din cauza rănilor suferite în accident, transmite presa americană.
Brad Everett Young a debutat ca actor începând cu sfârșitul anilor 1990, cu roluri secundare în episoade din seriale precum Boy Meets World, Felicity, Grey’s Anatomy și Numb3rs.
Em a jucat și în filme precum Love & Basketball (2000), Charlie’s Angels (2000), Jurassic Park III (2001), I Love You, Man (2009), The Artist (2011) și Dr. Jekyll and Mr. Hyde (2017).
El era recunoscut și ca fotograf al vedetelor de la Hollywood. Printre celebritățile pe care le-a imortalizat se numără: David Harbour, Seth Green, Emma Caulfield Ford, Kevin Daniels, Sarah Michelle Gellar și Harvey Guillén.
Cum a murit actorul și fotograful Brad Everett Young
Potrivit The Mirror, mașina în care se afla Brad Everett Young a fost lovită de un vehicul care mergea în direcția greșită pe șosea.
Din păcate, Young a murit la fața locului, iar celălalt șofer a fost spitalizat.
Young era cunoscut și pentru munca sa de fotograf și a apărut la numeroase premiere, gale și galerii de premiere de-a lungul anului, realizând ședințe foto în Statele Unite pentru o
Chris McKenna, care îl interpretează pe Jack în serialul General Hospital, a distribuit pe rețelele de socializare o imagine cu fotografiile făcute de Young. În legenda fotografiei postate, a scris: "Acestea au fost făcute acum doar câteva săptămâni de regretatul Bradley. Nu vom mai vedea altul ca el.”
Fotografiile făcute de talentatul artist Brad Everett Young pot fi văzute aici.