
A sunat la 112 pentru că se simțea rău, dar a sfârșit prin a ataca un echipaj medical. Un tânăr din Brașov a semănat teroare: „Am avut cioburi în gură și peste tot”
Un tânăr a atacat un echipaj medical, în Brașov, după ce a sunat la 112 și a acuzat stări de agitație și cefalee. Un cadru medical a povestit experiența trăită, menționând că invidivul chiar i-a amenințat pe medici.
Un tânăr în vârstă de 26 de ani a semănat teroare în Brașov, după ce a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a solicita ajutor medical pentru că i se făcuse rău. El a atacat un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Brașov din cadrul stației Râșnov.
El a menționat, la momentul la care a apelat 112, că simte o stare de agitație și cefalee.
A sunat la 112 pentru că îi era rău, însă a sfârșit prin a ataca echipajul medical
Bărbatul de 26 de ani a amenințat personalul medical și a spart geamurile autosanitarei, potrivit news.ro
„La faţa locului, s-a prezentat o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Râşnov, moment în care apelantul s-ar fi manifestat violent distrugând geamurile autospecialei de ambulanţă. Mai mult, acesta ar fi ameninţat cu acte de violenţă unul din membrii echipajului de Ambulanţă", informează Poliţia judeţeană Braşov.
Agresorul ar fi cunoscut pentru comportamentul său violent. El a fost dus la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal în care fac cercetări pentru distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.
„Am avut cioburi în gură şi peste tot”
Unul dintre cadrele medicale a povestit ce s-a întâmplat la fața locului. Potrivit acestuia, agresorul i-ar fi amenințat pe medici.
„Astăzi am primit o solicitare pentru un pacient de 26 de ani, cu agitație şi cefalee. Nu părea nimic foarte special. Ne-am dus să încercăm să găsim pacientul din loc public, am apelat pacientul iar acesta a început direct să ne înjure, foarte urât limbaj, am început să ne obișnuim în ultimul timp, şi să devină agresiv. Atunci am solicitat sprijinul Poliției. Am căutat să găsim un loc să parcăm maşina, să nu blocăm circulația.
În momentul acela pacientul a venit alergând spre noi, a dat doi pumni în caroseria mașinii, a venit la geamul meu şi a dat un pumn atât de puternic încât a spart imediat geamul.
Am avut cioburi în gură şi peste tot. Şi acum dacă mă scuturați cred că am cioburi pe mine. Șoferul a blocat uşile, a încercat să merge mai departe, nu putea să se încadreze pentru că era circulaţie pe stradă.