Accident cumplit pe DN! Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un autoturism
Accident teribil produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona haltei Nistorești, Prahova, după ce un bărbat a fost lovit de un autoturism.
Potrivit primelor informații, un bărbat care se afla pe partea carosabilă a fost lovit de un autoturism. O persoană a sunat la 112 și a anunțat evenimentul rutier.
La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și ale Serviciului de Ambulanță.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.