Accident grav în Covasna: O fetiță de nouă ani care mergea pe bicicletă a fost lovită în plin de o tânără
O copilă în vârstă de nouă ani a ajuns la spital astăzi după ce, în timp ce se deplasa pe bicicletă a fost lovită de o maşină condusă de o tânără de 20 de ani.
Accidentul a avut loc pe DN 13E, în localitatea Barcani.
Potrivit Poliţiei Judeţene Covasna, poliţiştii care au ajuns la locul accidentului au constatat faptul că o fată de 9 ani, care se deplasa pe bicicletă, a fost acroşată de un autoturism condus de o tânără de 20 de ani.
Care este starea fetiței
În urma impactului, fetiţa a căzut pe carosabil. Imediat după accident, victima a fost preluată de către un echipaj medical şi transportată la spital unde a primit toate îngrijirile medicale. Din fericire, starea fetiței este una bună, aceasta fiind rănită ușor.
Citeste si: Primul caz de variola maimuţei în România. Este vorba de un bărbat din Bucureşti
Tânăra aflată la volan a fost testată cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămarea corporală din culpă.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”