Accident șocant în Sibiu! O ambulanță SMURD cu 6 persoane s-a răsturnat. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ambulanță răsturnată în Sibiu

Planul Roșu de Intervenție a fost activat în Sibiu după un accident în care a fost implicată o ambulanță SMURD.

Un grav accident în care a fost implicată o ambulanță SMURD a avut loc sâmbătă în Sibiu, la intersecția dintre Bulevardul General Vasile Milea și strada Luptei. În urma incidentului, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, după ce autospeciala de prim ajutor s-a răsturnat pe carosabil.

În accident au fost implicate ambulanța SMURD și un autoturism. La locul intervenției au fost trimise mai multe echipaje de salvare.

„La fața locului sunt mobilizate o ambulanță SMURD cu medic, trei ambulanțe SAJ, o autospecială de descarcerare, una de stingere și ATPVM”, au anunțat reprezentanții ISU Sibiu.

În total, șapte persoane au fost implicate în accident. În ambulanța SMURD se aflau un pacient minor, mama acestuia și patru membri ai echipajului medical, respectiv trei subofițeri paramedici și un voluntar. Până la sosirea echipajelor de intervenție, martorii aflați în zonă au încercat să scoată persoanele rămase în ambulanță după răsturnare.

Minorul transportat cu ambulanța nu a fost rănit în urma accidentului. El a fost preluat de un alt echipaj și dus la Centrul de Primiri Urgențe Luther, pentru continuarea tratamentului legat de problemele medicale pe care le avea anterior. Mama copilului, în vârstă de 26 de ani, a acuzat dureri la picior și a fost transportată la UPU Sibiu pentru îngrijiri și investigații medicale.

Citește și: Carambol cu patru mașini în Bistrița-Năsăud: 12 persoane implicate, printre care și copii


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri