Agresiune într-un restaurant din Rădăuți: doi elevi au fost atacați cu un cuțit de un coleg
Întâmplarea s-a produs miercuri, 26 ianuarie, polițiștii au fost sesizați prin 112 cu privire la un conflict care avusese loc între 4 tineri, în incinta unui restaurant din municipiul Rădăuți.

In articol:
Doi elevi de clasa a XI-a, atacați cu un cuțit de un coleg într-un restaurant din Rădăuți
„Astăzi, in jurul orei 14:00 Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la un conflict între 4 tineri în incinta unei unități de alimentație publică din municipiul Rădăuți.
S-a stabilit că 4 elevi la Colegiul Tehnic Rădăuți, colegi de liceu în clasa a 11-a au mers la unitatea respectivă, ulterior iscandu-se un conflict spontan pe fondul căruia unul dintre tineri, in vârstă de 18 ani din comuna Burla i-a lovit pe doi dintre colegii de 17 si 18 ani cu un cuțit, provocandu-le rani care nu le pun viata în pericol.
După agresiune, autorul a fugit, însă echipajele deplasate cu operativitate l-au identificat în zona in cca. 15 min și l-au preluat în custodie pentru audieri și celelalte activități procedurale.
Citeste si: Theo Rose a vorbit despre nuntă cu lacrimi în ochi! De ce nu va îmbrăca rochia de mireasă?!- wowbiz.ro
În urma cercetărilor efectuate în zonă a fost găsit și cuțitul folosit la agresiune.
În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.
După stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului se vor dispune și măsuri procesuale față de autor.”, au transmis reprezentanții IPJ Suceava.
Polițiștii au început cercetările în acest caz.

