Autoritățile din Cluj au deschis dosar penal pentru agresarea sexuală a unei minore. Adolescenta a fost abuzată de un angajat al unităţii şcolare

Autoritățile din Cluj au deschis dosar penal pentru agresarea sexuală a unei minore. Adolescenta a fost abuzată de un angajat al unităţii şcolare

(Sursa foto: unsplash.com)

Ofițerii de Poliție din Cluj au deschis un dosar penal sub acuzația de agresare sexuală a unei adolescente în vârstă de 15 ani de către un reprezentant al unei unităţi şcolare din municipiul Cluj-Napoca, a precizat joi Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ).

„La data de 19 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 4 Poliţie au demarat verificări din oficiu, în baza unor informaţii referitoare la faptul că o tânără în vârstă de 15 ani, din judeţul Cluj, ar fi fost agresată sexual de către un bărbat, reprezentant al unei instituţii de învăţământ din municipiu, în căminul colegiului”, se menționează într-o informare trimisă, joi, de IPJ Cluj.

Citeste si: Caz revoltător în Râmnicu Vâlcea. Un profesor face declarații halucinante în fața elevilor: ,,Femeile nu au drepturi!”

Adolescenta ar fi fost abuzată în incinta căminului

Conform Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, ancheta a fost preluată de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, urmând a fi stabilite cu exactitate aspectele sesizate, notează Agerpres.

Dosarul penal este întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, fiind instrumentat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Citeste si: VIDEO| Oamenii legii au efectuat percheziții în cazul unor persoane care ar fi obținut, ilegal, indemnizații pentru creșterea copilului. Prejudiciul ajunge la peste 5.550.000 lei


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri