Ajutor de înmormântare. Câți bani primesc, de fapt, românii de la stat în cazul unui deces

Statul român oferă ajutoare de înmormântare pentru serviciile funerare ale unei persoane apropiate. Iată cum puteți beneficia de acest ajutor!

Author: Mircea Pop vineri 21 august 2020 , 13:09

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Există o condiție principală! Se poate obține ajutor de la stat dacă persoana decedată a fost asigurată la stat în momentul decesului sau să fie un membru de familie al unei persoane asigurate.

Pentru cei care erau asigurați la stat, pe baza certificatului de deces, un beneficiar primește suma nerambursabilă de 5.429

lei. Numai că el trebuie să demonstreze că s-a ocupat de tot ceea ce presupus serviciul funerar. Poate fi o rudă apropiată sau chiar o cunoștință care s-a ocupat de înmormântare.

Altfel, în cazul în care persoana decedată nu era asigurată la stat, dar este un membru de familie al unui asigurat sau al unui pensionar, atunci devine beneficiarul ajutorului de stat și primește suma de 2.715 lei, jumătate din cât ar însemna un ajutor de înmormântare întreg.

Ce poți face cu ajutorul de înmormântare

Ajutorul de înmormântare acordat de stat poate fi folosit pentru tot ce înseamnă servicii funerare.

Citeste si: VIDEO- Milionarul Costi Dinescu a lăsat în urma lui o avere fabuloasă

Serviciile funerare includ ontactarea unui doctor pentru constatarea decesului, eliberarea certificatelor de deces și îmbălsămare, pregătirea trupului adormit pentru înmormântare, transportul sicriului de la capela la cimitirul unde are loc ceremonia sau la crematoriu, pregătirea pachetelor ce urmează a fi date de pomană celor prezenți

în cadrul slujbei de înmormântare.

Ce acte sunt necesare:

  • certificatul de deces al persoanei asigurate sau al pensionarului ori membrului de familie pentru care se acordă ajutorul, în original și copie;
    documentul de identitate al celui care primește și se folosește de ajutorul de stat, în original și copie;
  • un document prin care să se demonstreze legătura de familie dintre persoana decedată și beneficiarul căruia i se acordă ajutorul de stat;
    dovada faptului că beneficiarul a suportat toate cheltuielile cu înmormântarea care poate
    consta în contractul încheiat cu agenția de pompe funebre, în original și copie;
  • o adeverință de la angajator prin care să se ateste calitatea de asigurat la stat a persoanei decedate dacă aceasta era angajată la o firmă particulară sau de stat în momentul decesului.

Citeste si: VIDEO| Fraţii Pian, acuzaţi de tentativă de omor


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Avertizare ANM: Cod portocaliu de caniculă! România, lovită de un val de praf saharian Avertizare ANM: Cod portocaliu de caniculă! România, lovită de un val de praf saharian
spotmedia.ro
Hic Rhodos, hic salta, Clotilde! Hic Rhodos, hic salta, Clotilde!
spotmedia.ro
De ce Facebook și YouTube nu fac față asaltului de mesaje anti-vaccin? De ce Facebook și YouTube nu fac față asaltului de mesaje anti-vaccin?
b1.ro
Veste foarte proastă pentru românii care pleacă la mare pe A2. Autorităţile s-au gândit... Veste foarte proastă pentru românii care pleacă la mare pe A2. Autorităţile s-au gândit să facă asta tocmai acum
infoactual.ro
A aruncat BOMBA! Dezvăluirea ȘOCANTĂ a momentului: Am găsit-o pe Elodia! A aruncat BOMBA! Dezvăluirea ȘOCANTĂ a momentului: Am găsit-o pe Elodia!
infoactual.ro
Cristina Cioran trece prin momente grele. Actrița a născut prematur: „Rugaţi-vă” Cristina Cioran trece prin momente grele. Actrița a născut prematur: „Rugaţi-vă”
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si