Ajutorul pe care transportatorii ar putea să îl primească pentru a acoperi preţul carburantului. Suma pe care ar urma să o dea Guvernul

Ajutorul pe care transportatorii ar putea să îl primească pentru a acoperi preţul carburantului. Suma pe care ar urma să o dea Guvernul

(Sursa foto: Unsplash)

Ministerul Finanțelor ia în calcul extinderea sprijinului pentru transportatori până la finalul anului 2026, prin compensarea scumpirilor carburanților.

Ministerul Finanțelor a transmis că valoarea ajutorului este stabilită pentru intervalul 1 aprilie- 31 decembrie la 85 de bani pe litru.

„Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de act normativ pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.1094/2025, adaptând mecanismul de sprijin destinat operatorilor economici din sectorul transporturilor rutier de mărfuri şi persoane. Proiectul prevede prelungirea perioadei de acordare a ajutorului de stat sub formă de grant până la data de 30 aprilie 2027, acoperind motorina achiziţionată de operatori până la data de 31 decembrie 2026.

Pentru intervalul cuprins între 1 aprilie 2026 şi 31 decembrie 2026, valoarea ajutorului de stat este stabilită la 85 de bani pe litru, iar plata ajutorului de stat se va face prin bugetul Ministerului Finanţelor- Acţiuni Generale”, se menţionează în comunicat.

Citește și: VIDEO Prețul petrolului sare din nou peste 100 de dolari, după ce Iranul a aruncat în aer mai multe petroliere și depozite de țiței

Sursa citată precizează că bugetul total maxim estimat pentru schema de ajutor de sat este în valoare de 652,195 milioane de lei. Fondurile vor permite ca aprozimativ 6200 de operatori economici să beneficieze de aceste compensații.

„Aceasta este o măsură de sprijin concret pentru firmele româneşti într-un moment tensionat, de incertitudine pe pieţele internaţionale. Mecanismul are ca obiectiv strategic susţinerea directă a sectorului transporturilor pentru atenuarea impactului fluctuaţiilor de preţ asupra costurilor de operare.

Prin acest efort bugetar, Guvernul garantează menţinerea competitivităţii transportatorilor noştri pe piaţa europeană şi asigură stabilitatea serviciilor, limitând efectele volatilităţii energetice asupra întregii economii naţionale. Totodată, măsura produce efecte pozitive pe întreg lanţul economic asociat activităţii de transport: de la companiile de logistică şi distribuţie, până la producătorii şi exportatorii români care depind de costuri predictibile de transport pentru a-şi menţine competitivitatea. Beneficiile se resimt şi la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii, al comercianţilor şi al industriei prelucrătoare, pentru care stabilitatea tarifelor de transport contribuie la menţinerea preţurilor şi a continuităţii aprovizionării.
Astfel, sprijinul acordat transportatorilor se traduce într-un avantaj indirect pentru consumatori şi pentru economia naţională în ansamblu”
, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, citat în comunicat.

Inițiativa are rolul de a susține mediul de afaceri care este afectat de contextul tensionat la nivel internațional și de tensiunile geopolitice recente din Orientul Mijlociu, care au un impact semnificativ asupra prețurilor combustibililor.

„Prin proiectul de act normativ se propune înlocuirea sintagmei privind compensarea creşterii accizei cu cea de compensare a creşterii preţului la motorină, oferind astfel un cadru mai adecvat pentru protejarea competitivităţii operatorilor

români. Măsura este esenţială pentru a preveni riscul apariţiei unor diferenţe semnificative de cost între transportatorii din România şi cei din statele vecine, evitând totodată o majorare a preţurilor pentru alte produse şi servicii ca urmare a perturbării lanţurilor de aprovizionare”, se subliniază în comunicat.

Citește și: VIDEO Cum intervine statul pe piața carburanților. Ministrul Bogdan Ivan explică măsurile guvernamentale: „Nimeni nu pune un ban în plus fără să fie justificată creșterea”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri