Ministerul Sănătății a anunțat, marți, un nou caz de variola maimuței. Este vorba de un bărbat de 37 de ani care în prezent este izolat la domiciliu.
Cel de-al cincilea caz confirma un bărbat în vârstă de 37 de ani. Simptomele au apărut pe data de 18 iunie, iar infecția a fost confirmată marți, în urma investigațiilor de laborator.
Pacientul este izolat la domiciliu
Pacientul are o formă ușoară a bolii și este izolat la domiciliu.
Ministerul Sănătății nu a precizat localitatea unde este acesta. Până acum toți cei infectați cu variola maimuței erau din București.
Primul caz de variola maimuței a fost înregistrat în România pe 13 iunie, la un pacient în vârstă de 26 de ani. Ulterior, alte 3 cazuri au fost confirmate la bărbați de 26, 32 și 36 de ani.
Care sunt persoanele protejate de variola maimuței
Există deja anumite persoane care sunt vaccinate împotriva aceste afecțiuni, iar probabilitatea ca aceste să se infecteze este mai mică.
Citeste si: Care sunt persoanele protejate de variola maimuței. Au fost vaccinate obligatoriu
Directorul medical al Institutului „Matei Balş” din Bucureşti, Adrian Marinescu, a declarat că persoanele născute înainte de anul 1979 au fost vaccinate obligatoriu împotriva variolei şi în prezent au un risc mai mic de infectare cu variola maimuţei.
Citeste si: VIDEO- Un al patrulea caz de variola maimuței a fost depistat în România
„Vaccinul pentru variola umană asigură, din fericire, o eficacitate de 80-85 la sută din datele pe care le avem. Ceea ce înseamnă că persoanele născute după 1979, când nu a mai fost obligatorie vaccinarea, au un risc mare de a se infecta. Şi altceva ce este foarte important: prin vaccinare se asigură o imunitate durabilă de zeci de ani”, a precizat Adrian Marinescu, potrivit adevărul.ro.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.