Al şaptelea caz de infectare cu coronavirus, confirmat în România - Este o colegă de clasă a adolescentului de 16 ani din Timişoara

Autorităţile au confirmat, joi seară, al şaptelea caz de infectare cu noul coronavirus în România, la o adolescentă de 16 ani, colegă de clasă cu elevul de 16 ani din Timişoara.

Author: M.A. vineri 06 martie 2020 , 07:10

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Tânăra este transferată la spitalul Victor Babeş din Timişoara. Restul probelor prelevate au ieşit negative.

”În urma testelor realizate la Timişoara, în cursul zilei de 5 martie 2020, asupra persoanelor cu care a intrat în contact tânărul de 16 ani, infectat cu noul coronavirus, a fost depistat un nou caz pozitiv. 

Persoana confirmată pozitiv cu noul coronavirus este o tânără, colegă de clasă a băiatului de 16 ani, care s-a aflat în proximitatea acestuia. Tânăra este transferată la spitalul Victor Babeş din Timişoara”, a anunţat, joi seară, Grupul de Comunicare Strategică.

Citeste si: Ludovic Orban vorbește despre bărbatul cu suspiciune de coronavirus dus în sala de judecată de la Tribunalul Bucureşti

Sursa citată a precizat că în cazul celorlalte 25 de persoane asupra cărora s-au realizat teste, contacţi ai tânărului de 16 ani, rezultatele sunt negative.

”Persoanele menţionate vor rămâne în continuare în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, conform măsurilor dispuse anterior. În cursul dimineţii de vineri va fi extinsă ancheta epidemiologică asupra persoanelor cu care a intrat în contact tânăra de 16 ani, fiind luate măsurile de izolare şi de

prelevare de probe”, au mai tranmsi autorităţile.

Citeste si: VIDEO| Mărturiile șocante ale pacienților cu coronavirus: ”Nu a venit nimeni. Nu mi-au dat nicio pastilă”

Băiatul de 16 ani, din Timişoara, a fost al cincilea caz de coronavirus din România. 

Autorităţile din Timiş au decis sistarea cursurilor la clasa băiatului de 16 ani depistat pozitiv cu coronavirus şi care în cursul zilei de miercuri a fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.

Citeste si: Ministrul german al Sănătății: ″Epidemia de coronavirus s-a transformat în pandemie″⁣

Toate persoanele cu care a intrat în contact au fost testate.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si