VIDEO- Al treilea atac armat în SUA în ultimele patru zile. Trei persoane au fost ucise, iar atacatorul s-a sinucis

Al treilea atac armat în SUA în ultimele patru zile. Trei persoane au fost ucise, iar atacatorul s-a sinucis

(Sursa foto: PixaBay)

Un tânăr a ucis trei persoane, după care s-a sinucis, la Yakima, în statul american Washington.

Un alt atac armat a avut loc în SUA. Este al treilea în ultimele patru zile. Trei persoane și-au pierdut viața, iar atacatorul s-a sinucis. Atacul a avut loc marți, la ora locală 3.30, în interiorul unui magazin alimentar din Yakima. Suspectul este Jarid Haddock, în vârstă de 21 de ani, și nu avea motive speciale să își atace victimele.

Citește și: Două atacuri armate au avut loc în California: cel puțin șapte persoane au decedat

”Nu exista un conflict evident între aceste persoane. Bărbatul a intrat (în magazin) şi a început să tragă”, a anunţat şeful Poliţiei din Yakima, Matthew Murray.

Tânărul a tras apoi în doi oameni, după care a furat o mașină și a fugit.

Autoritățile l-au urmărit, apoi au fost anunțate de o femeie că acesta i-ar fi folosit telefonul.

Citește și: VIDEO- Focuri de armă într-o biserică catolică din Londra. O fetiță de 7 ani se află în stare critică, iar alte cinci persoane au fost rănite

El ”a sunat-o pe mama sa şi a spus mai multe lucruri incriminante, de exemplu că «i-am ucis pe aceşti oameni» după care a spus că se va sinucide”, a declarat presei Matthew Murray.

Atac armat în apropiere de San Francisco

Luni, șapte muncitori agricoli au fost uciși în două ferme, la Half Moon Bay, în apropiere de San Francisco.

Sâmbătă seara, un bărbat de 70 de ani a ucis 11 persoane, majoritatea bătrâni, într-o sală de dans.

"Suspectul a fost arestat. Nu mai există niciun pericol pentru populaţie în acest moment",

a scris pe Twitter biroul şerifului din comitatul San Mateo.

Citește și:  VIDEO- Atac armat în Los Angeles. Zece oameni au murit și mulți alții sunt răniți. Suspectul este căutat

Atacurile ar fi avut loc la două ferme apropiate, șapte persoane fiind declarate  decedate, iar o a opta persoană fiind grav rănită.

Suspectul ar fi Zhao Chunli, un asiatic în vârstă de 67 de ani.

El purta o vestă gri cu mâneci roşii şi o şapcă gri deschis în momentul în care a fost arestat.


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri