Alegeri USR 2022. Când va avea loc scrutinul pentru alegerea noului președinte al partidului

Alegeri USR 2022. Opt candidați s-au înscris în alegerile interne din USR pentru funcția de președinte al partidului.

Alegeri USR 2022. Pe lângă actualul lider interimar Cătălin Drulă, în competiție au intrat, printre alții, fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, și primarul Brașovului, Allen Coliban. Primul tur al alegerilor va avea loc în perioada 6-10 iulie. 

Când va avea loc scrutinul pentru alegerea noului președinte USR

„Viitorul preşedinte USR urmează să fie „ales prin votul tuturor membrilor”, „primul tur de scrutin se va desfăşura în perioada 6-10 iulie, iar „Congresul de validare a rezultatelor va avea loc online pe 16 iulie”, astfel că „primul tur de scrutin să debuteze

pe 6 iulie, ora 10.00, şi să se încheie pe 10 iulie, ora 10.00, iar dacă „niciun candidat nu obţine majoritatea voturilor valabil exprimate, se va organiza un al doilea tur de scrutin în perioada 11-15 iulie, la care vor participa primii doi candidaţi clasaţi. 

Cine sunt principalii favoriți la conducerea partidului

Opt membri ai formaţiunii s-au înscris în cursa internă pentru şefia partidului.

Printre cei care îl vor contracandida pe actualul lider interimar al formaţiunii, Cătălin Drulă, pentru funcţia de preşedinte USR, se numără Octavian Berceanu, fost şef al Găzii de Mediu şi Allen Coliban, primarul Municipiului Braşov.

Citeste si: Cum arată programul REPER, partidul nou înființat de Dacian Cioloș

Formaţiunea politică a informat într-un comunicat de presă că „la începutul lunii iulie, vor avea loc alegerile pentru preşedinţia USR” şi că „în competiţia internă s-au înscris opt candidaţi”.



1. Octavian Berceanu – fost comisar-şef al Gărzii de Mediu 

2. Allen Coliban – primar al Municipiului Braşov 

3. Cătălin Drulă – deputat USR de Timiş, preşedinte interimar al USR, fost ministru al Transporturilor 

4. Alexandru Kiss – şofer de tir, membru filiala USR Bălceşti, Vâlcea 

5. Mihai Poliţeanu – deputat USR de Prahova

6.

Miroslav Taşcu-Stavre – lector universitar, membru filiala USR Reşiţa, Caraş Severin

7. Cătălin Teniţă – deputat USR de Bucureşti 

8. George Ungureanu – inginer în domeniul petrol şi gaze, preşedinte filiala USR Murighiol, Tulcea”.

Citeste si: Ce parlamentari vor să plece din USR în REPER, partidul lui Dacian Cioloș

Fiecare candidat a depus un dosar electronic de candidatură, care cuprinde CV, declarații de avere și interese, dar și programul politic și o declarație pe proprie răspundere de necolaborare cu fosta Securitate.

Președintele USR va fi ales prin votul tuturor membrilor, urmând ca primul tur de scrutin să debuteze pe 6 iulie, ora 10.00, și să se încheie pe 10 iulie, ora 10.00.

Dacă niciun candidat nu obține majoritatea voturilor valabil exprimate, se va organiza un al doilea tur de scrutin, la care vor participa primii doi candidați clasați. În eventualitatea unui al doilea tur de scrutin, acesta va avea loc în perioada 11-15 iulie.

Rezultatele alegerilor interne vor fi validate de Congresul USR pe data de 16 iulie, într-o ședință online”, arată un comunicat de presă al formațiunii politice.

În urma demisiei lui Dacian Cioloș, la sfârșitul lunii trecute, de la șefia USR, Cătălin Drulă a preluat interimar funcția.

Citeste si: VIDEO |Liderul AUR, deputatul George Simion, a fost oprit la aeroportul din Chişinău


Autor

Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.

Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.

Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.

”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.

Îți Recomandăm Și...