Alertă de ploi torențiale în 9 județe din estul României, după ce ciclonul Boris a fost împins înapoi dinspre Marea Neagră

1 din 3 | Ciclonul Boris a făcut o mișcare surprinzătoare

2 din 3 | Cod galben de ploi în 9 județe din Moldova - ciclonul Boris nu se dă dus

3 din 3 | Cod galben de ploi în 9 județe din Moldova - ciclonul Boris nu se dă dus

(Sursa foto: Meteo Romania)

Ciclonul Boris a făcut o mișcare surprinzătoare, spun meteorologii, și, deși era de așteptat să iasă din România prin Marea Neagră, un fenomen meteo rarrisim l-a împins înapoi către regiunea Moldovei, deja afectată puternic de inundații.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de averse însemnate cantitativ valabilă pe parcursul zilei de joi în 9 judeţe din Moldova şi nordul Dobrogei.

Citește și: VIDEO De ce a provocat ravagii ciclonul Boris în România

În intervalul orar 3:00- 18:00, în aceste regiuni, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15...25

l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.

Judeţele marcate cu Cod galben sunt Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi şi Tulcea.

Cod galben de ploi în 9 județe din Moldova- ciclonul Boris nu se dă dus
(sursa foto: Meteo Romania)

Ciclonul Boris face o mișcare neașteptată

No ad for you

Ciclonul Boris, care a provocat inundații istorice în țara noastră, ar fi putut traversa România cu pagube mult mai mici, însă a apărut un fenomen meteo neașteptat în Marea Neagră.

Hărțile radar analizate de specialiști au scos la iveală un detaliu care a schimbat radical traseul frontului atmosferic.

"Ciclonul Boris a stagnat, a acționat a traversat România foarte repede de la vest către est și s-a poziționat în noaptea de vineri spre sâmbătă deasupra Mării Negre...

El nu și a putut continua deplasarea firească către estul sau nord-estul Europei, ci s- a întors către nord-vest adică s-a întors către zona Moldovei", a explicat Gabriela Băncilă, director în cadrul ANM.

Motivul care a generat întoarcerea ciclonului în regiunea Moldovei a fost o masă de aer ridicată în fața ciclonului, care l-a forțat să facă cale întoarsă.

Întoarcerea acestor sisteme noroase îmbogățite cu umezeală de pe Marea Neagră au făcut ca mare parte din cantitatea de umezeală conținută de aceste sisteme noroase asociate Ciclonului Boris să se descarce deasupra teritoriullui țării noastre, explică

meteorologii ANM.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri