Taxa pe lux e pusă din nou pe tapet, o dată cu negocierile pentru intrarea la guvernare a PSD. Disputa, însă, este una aprinsă.
Social-democraţii vor ca din impozitarea marilor averi să aibă fonduri suplimentare la buget, dar premierul Cîţu spune că, atât timp cât va ocupa fotoliul de la Palatul Victoria, nu va accepta niciun nou bir, chiar dacă vorbim doar de cei bogaţi. Printre ei se numără şi parlamentarii extrem de avuţi, care ar trebui să gireze o lege pe această temă.
Taxa pe lux pentru averile impresionante ale aleșilor
Dan Cristian Popescu este unul dintre aleşii cu averi impresionante. Două case de vacanţă, un apartament în Florida, dar şi 6 locuinţe în Bucureşti figurează în declaraţia sa de avere, alături de milioanele de dolari împrumutate de social-democrat. Va fi unul dintre cei care vor vota ca să fie impozitaţi.
Colega sa de partid, Laura Vicol, ar putea fi şi ea bună de plată.
Citeste si: Surse: liderii PNL, PSD și UDMR au decis cum vor veni la guvernare
Şi liberalii au cu ce se mândri. Olivia Diana Morar deţine în totalitate sau este coproprietara a 16 terenuri şi 19 case, ceea ce i-ar afecta serios bugetul.
Citeste si: Noii șefi de la TVR și Radio România, votați în Parlament
Guvernanţii au o altă viziune
Totuşi, social-democraţii au pus gând rău milionarilor şi vor neapărat să îi taxeze pe cei care au yahturi sau maşini de lux, dar şi pe cei care locuiesc în case mai mari.
Taxa pe lux ar putea fi o condiţie pentru PSD de a intra la guvernare alături de PNL şi UDMR.
Citeste si: Dezacord între PNL și PSD pe certificatul COVID pentru angajați. Ce spune Florin Cîțu