Ancheta de la Ferma Dacilor continuă. După o serie de investigații, anchetatorii spun care este cea mai plauzibilă cauză a incendiului devastator

Cornel Dinicu a fost scos din arest și adus la pensiunea Ferma Dacilor, locul în care opt persoane și-au pierdut viața în urma incendiului devastator.

Cornel Dinicu a fost scos din arest și adus la pensiunea Ferma Dacilor, locul în care opt persoane și-au pierdut viața în urma incendiului devastator.

Marți, patronul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, a fost scos din arest. Acesta a fost adus la pensiunea în care opt suflete și-au pierdut viața, între care și fiul său.

Reconstituirea filmului tragediei de la Ferma Dacilor

Cornel Dinicu a mers la reconstituire, fiind încadrat de procurori și polițiști. Acesta le-a povestit anchetatorilor ce a trăit în noaptea evenimentului tragic.

Patronul a petrecut mai bine de cinci ore alături de procurorul de caz printre ruine, dând explicații la fața locului.

Anchetatorii au cerut la un moment dat punerea în funcțiune a unui generator, pentru a verifica dacă pompele care alimentau hidranții mergeau în momentul izbucnirii incendiului. 

Instalația de hidranți exteriori nu avea presiune pentru alimentarea autospecialelor, potrivit raportului întocmit de experți. De asemenea, centrala de detecție și semnalizare nu a funcționat, așa cum nu au funcționat nici detectoarele de fum.

Citește și: Obiectul descoperit la Ferma Dacilor care l-a făcut pe Cornel Dinicu să izbucnească în lacrimi

Anchetatorii spun care este cea mai plauzibilă cauză a incendiului

Potrivit investigațiilor anchetatorilor, cea mai plauzibilă cauză a tragediei rămâne un televizor de la care ar fi sărit scântei.

Anchetatorii rămân la ipoteza că evenimentul tragic din a doua zi de Crăciun ar fi pornit de la un televizor care a rămas timp de mai multe ore în priză.

Reconstituirea a venit la o zi după ce magistrații din Ploiești au decis prelungirea mandatelor de arestare ale lui Cornel Dinicu și ale partenerilor săi.

Citește și: VIDEO- Reconstituirea filmului tragediei de la Ferma Dacilor. Cornel Dinicu le-a arătat criminaliștilor pas cu pas cum a încercat să salveze victimele din incendiu

Mai mult decât atât, nu au fost identificate elemente care să conducă la concluzia că focul ar fi fost pus intenționat, așa cum susține Cornel Dinicu, potrivit Știrileprotv.ro.

Obiectul descoperit la Ferma Dacilor care l-a făcut pe Cornel Dinicu să izbucnească în lacrimi

Cornel Dinicu a vărsat lacrimi amare, după ce a dat peste un obiect personal al fiului mort în tragedia de la Ferma Dacilor.

El a descoperit prin cenușă o patină care îi aparținea fiului său, Victor, în vârstă de 11 ani. Vizibil distrus de durere, afaceristul a dus patina de gheață la piept și a izbucnit în lacrimi.

Băiatul său era descris de toți apropiații ca fiind un copil extrem de bun și talentat. 


Autor

Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.

Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.

Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.

”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri