Angela Merkel, anunţ de ultimă oră privind otrăvirea lui Alexei Navalnîi

Cancelarul german Angela Merkel a solicitat Rusiei să investigheze suspiciunile de otrăvire a opozantului Kremlinului Alexei Navalnîi şi să îi tragă la răspundere pe cei responsabili, după ce medicii au găsit indicii ale unei substanţe toxice în organismul acestuia, transmite Reuters.

Andreea Stoica, marți 25 august 2020 , 08:28

Angela Merkel
Angela Merkel
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Lui Alexei Navalnîi, un critic al preşedintelui Vladimir Putin, i s-a făcut rău într-un avion în Rusia, săptămâna trecută, a fost tratat într-un spital din Siberia, iar sâmbătă a fost transportat în Germania pentru tratament.

Anunţul făcut de Kremlin

Kremlinul a anunţat că nu este clar ce a provocat îmbolnăvirea lui Alexei Navalnîi şi că testele iniţiale nu au arătat că a fost otrăvit, aşa cum acuză apropiaţii acestuia.

Medicii germani care îl tratează pe Alexei Navalnîi la un spital din Berlin au anunţat luni că analizele medicale au indicat că a fost otrăvit.

”În lumina rolului proeminent jucat de Alexei Navalnîi în opoziţia politică din Rusia, autorităţile sunt solicitate să investigheze urgent aceast crimă, în detaliu, şi să o facă în totală transparenţă”, a afirmat Merkel într-un comunicat comun cu ministrul de Externe Heiko Maas.

Citeste si: Răsturnare de situație. Avionul cu Aleksei Navalnîi, aflat în comă, a aterizat la Berlin. Care este starea opozantului lui Putin

Alexei Navalnîi
Alexei Navalnîi

”Cei responsabili trebuie identificaţi şi traşi la răspundere”, a adăugat Merkel.

Spitalul Charite din Berlin a anunţat că o echipă de medici l-a examinat în detaliu pe Navalnîi, după sosirea acestuia.

”Dovezile clinice indică otrăvirea cu o substanţă din grupa inhibitorilor de colinesterază”, a anunţat spitalul într-un comunicat.

”Substanţa exactă nu este cunoscută, fiind iniţiată o nouă serie de teste cuprinzătoare”, au mai explicat medicii.

Alexei Navalnîi a fost un opozant incomod pentru Kremlin de peste 10 ani, expunând ceea ce el a afirmat că este corupţia la nivel înalt şi mobilizând protestatari tineri. El a fost reţinut în mai multe rânduri pentru organizarea de adunări publice şi demonstraţii şi dat în judecată din cauza investigaţiilor sale de corupţie. Lui Navalnîi i s-a interzis să candideze în alegerile prezidenţiale din 2018.

Alexei Navalnîi este păzit în spital

Guvernul german a anunţat anterior că Alexei Navalnîi este păzit în spital din cauza îngrijorărilor pentru siguranţa sa.

Rusia nu a reacţionat imediat la declaraţiile germane.

Incidentul ar putea tensiona şi mai mult relaţiile deja dificile dintre Rusia şi vecinii săi din Europa şi NATO, care au acuzat-o în trecut că a organizat atacuri împotriva unor dizidenţi din Europa, acuzaţii respinse de Rusia.

Citeste si: Opozantul lui Putin a fost otrăvit în avion? Liderul opoziției ruse a ajuns la spital în stare gravă

Medicii germani au afirmat luni că Alexei Navalnîi este tratat la terapie intensivă şi că rămâne în comă indusă. El se află în stare gravă, dar în prezent nu este în pericol de moarte. Prognosticul său este incert, iar efectele pe termen lung, inclusiv neurologice, nu pot fi excluse.

Inhibitorii de colinesterază sunt un grup de compuşi chimici utilizaţi în produse de la arme chimice şi pesticide şi până la medicamente destinate atenuării simtomelor pentru Alzheimer şi alte tipuri de demenţă.

Gazele paralizante şi aşa-numita grupă de chimicale ”Novicioc” sunt la rândul lor inhibitori de colinesterază.

Citeste si: Magnatul rus Lebedev il propune pe fiul sau de 15 luni pentru Consiliul de Administratie al celei mai mari companii aeriene din Rusia

Spitalul din Berlin a precizat că Navalnîi este tratat cu antidotul atropină. Este acelaşi medicament utilizat de medicii britanici pentru tratarea lui Serghei Skripal, fost agent dublu rus şi pe fiica acestuia Iulia, care au fost otrăviţi cu un agent neurologic, în 2018, la Salisbury, Anglia.

Kremlinul a negat în repetate rânduri implicarea în acel caz şi în alte incidente de acest fel, numit acuzaţiile ca fiind provocări anti-ruseşti.


Distribuie acest articol pe Facebook si poti castiga un telefon de ultima generatie!
Abonează-te pe

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si