Coronavirus: Angela Merkel anunţă noi restricţii şi avertizează că sistemul sanitar german şi-ar putea atinge limitele.
Cancelarul german Angela Merkel a convenit miercuri împreună cu landurile instituirea unor noi restricţii antiepidemice, care includ închiderea barurilor şi restaurantelor şi sistarea activităţilor culturale şi sportive în spaţii închise, pentru a încerca să oprească creşterea continuă a cazurilor de COVID-19, ce ameninţă să copleşească spitalele, şi pentru a menţine pe cât posibil deschise magazinele şi şcolile, potrivit agenţiilor Reuters, DPA şi EFE.
Angela Merkel: "Trebuie să acţionăm acum''
''Numărul noilor infectări s-a dublat într-o săptămână. Trebuie să acţionăm acum'', a spus şefa guvernului de la Berlin, avertizând că situaţia este ''foarte serioasă'' şi că Germania se confruntă cu o transmitere comunitară a virusului, în cazul a trei sferturi dintre noile persoane infectate neputându-se descoperi de la cine a fost contractat virusul.
Citeste si: VIDEO- Pandemia generează informații false. Capcane pe internet
''Sistemul nostru sanitar astăzi încă poate face faţă acestei provocări, dar în ritmul actual al infectărilor va ajunge la limitele capacităţilor sale în câteva săptămâni'', a mai atenţionat Angela Merkel.
Noile restricţii se aplică din data de 2 noiembrie
Noile restricţii, aplicabile din 2 noiembrie, prevăd de asemenea limitarea reuniunilor la maxim 10 persoane din două gospodării diferite.
Restaurantele, barurile, teatrele, cinematografele, sălile de fitness şi bazinele de înot vor fi închise, iar concertele anulate.
Citeste si: Noi măsuri restrictive în Europa. Liderii mondiali au luat decizia
De asemenea, populaţia este îndemnată să evite călătoriile neesenţiale. Înnoptările în hoteluri vor fi permise doar pentru călătoriile în scop profesional necesare, călătoriile în scop turistic fiind interzise.
Obiectivul acestor măsuri severe- nu însă la fel de restrictive ca în primăvară, când au fost închise magazinele neesenţiale şi şcolile- este, potrivit lui Merkel, să limiteze cât mai mult efectele economice şi să permită menţinerea şcolilor şi grădiniţelor deschise.
Cancelarul a anunţat de asemenea un nou program de ajutor de urgenţă, în valoare de zece miliarde de euro, pentru companiile afectate de restricţiile antiepidemice.
În ultimele 24 de ore Germania a înregistrat 14.964 de noi cazuri de COVID-19 şi 85 de decese, menţinând în continuare rata infectărilor şi a deceselor sub cea a multora dintre ţările vecine.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.