Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, un Cod galben și un Cod portocaliu de vreme rea și ploi abundente, valabile până miercuri dimineață.
Adiministrația Națională de Meteorologie a emis și un Cod galben de caniculă, valabil pentru nouă județe.
Ploi abundente în aproape toată țara
”În intervalul 23 august, ora 10:00- 24 august, ora 10:00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25- 30 l/mp şi pe arii restrânse 40- 50 l/mp”, potrivit ANM.
Citeste si: VIDEO| Ploile au făcut ravagii în Dâmbovița: două localități au fost complet inundate
Va intra în vigoare și un Cod portocaliu de ploi abundente, valabil pentru 14 județe. Sunt vizate nordul Olteniei şi al Munteniei, sudul Banatului, precum şi Carpaţii Meridionali şi de Curbură.
Cod galben de caniculă pentru nouă județe
Acesta va fi valabil pentru sud-estul ţării, iar temperaturile maxime se vor situa între 32 şi 36 de grade.
Codul galben de caniculă este valabil pentru zone din judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Tulcea, Vrancea şi Vaslui.
Cum va fi vremea în Capitală
În București, vremea se menține caldă, însă nu sunt excluse apariția precipitațiilor în cursul zilei de astăzi.
Citeste si: Prognoza meteo. Cum va fi vremea la început de săptămână?
Temperatura se va menține la 32 de grade, însă mai apar ceva înnorări şi posibile intensificări ale vântului.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.