ANPC impune restaurantelor să scrie în meniu ingredientele preparatelor, numărul de E-uri și valorile nutriționale
Președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu a anunțat astăzi că meniurile restaurantelor trebuie să conțină toate ingredientele și cantitatea folosită pentru prepararea mâncării, numărul de E-uri și valorile nutriționale, începând cu 15 martie.
Noul program al meniurilor se va impune în sprijinul protecției consumatorilor. Horia Constantinescu, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor consideră esențiale regulile care urmează să se impună.
Ce spun responsabilii ANPC?
Horia Constantinescu a adus informații într-o conferință, cu referire la noile reguli ce se vor impune din 15 martie în meniurile restaurantelor: „Consider şi acum necesar ca pentru ciorba de perişoare să ne fie comunicate toate informaţiile de care cu siguranţă avem nevoie, cum ar fi din ce carne sunt făcute perişoarele,
Horia Constantinescu- despre noile reguli care vor intra în vigoare
Președintele ANPC spune că ordinul care stabileşte ce informaţii trebuie să pună la dispoziţie operatorul economic din alimentaţie publică va intra în vigoare din 15 martie 2023.
Constantinescu explică: „Ordinul a fost în dezbatere publică, este deja semnat, emis şi publicat în Monitorul Oficial. A fost inclusiv comunicat Comisiei Europene, pentru că, având impact din perspectiva unor acte normative europene, cum ar fi Regulamentul 1169, legat de etichetare şi transmitere de informaţii, era nevoie de acordul Comisiei. Aceasta nu s-a opus emiterii unui astfel de Ordin(...) Ordinul trebuia pus în operă pe 20 sau 21 decembrie (2022- n.r.).