Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, a declarat miercuri că nu vor exista întârzieri în ceea ce priveşte noua lege a pensiilor, termenul fiind începutul anului viitor.

Citeste si: Locul unde se cumpără mult, cu bani puțini

"O să vedeţi că o să avem o lege a pensiilor, aşa cum ea este programată, jalonul este începutul anului viitor şi nu vor exista întârzieri din acest punct de vedere, în acel procent de 9,4%", a precizat Dan Vîlceanu, după o dezbatere care a avut loc la Comisia pentru afaceri europene din

Senat.

Reforma pensiilor se face cu asistență de la Banca Mondială

Ministrul Vîlceanu a menţionat că de reforma din domeniul pensiilor se ocupă ministrul Muncii, Marius Budăi.

Citeste si: Florin Cîţu, despre singura măsură care ar putea crește veniturile nete ale tuturor salariaţilor: „reducerea contribuţiilor”

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Betty Salam rupe tăcerea după ce s-a spus că și-ar fi înșelat soțul cu Iuly Neamțu! Cum comentează zvonurile despărțirii de Cătălin Vișănescu: „Da, sunt om! Și eu am probleme”- wowbiz.ro

"Partea de reformă a pensiilor se referă la toate sistemele de pensii şi de această chestiune răspunde domnul Budăi, este coordonator de reformă", a arătat Vîlceanu.

La finalul lunii februarie, ​ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD) a anunțat că a semnat contractul de asistență cu Banca Mondială, pentru oferirea de consultanță în vederea îmbunătățirii Legii 127/2019, privind sistemul public de pensii din România.

Care sunt principiile după care va funcționa noua lege a pensiilor

Potrivit ministrului Investițiilor și Fondurilor Europene, reforma pensiilor, cuprinsă în PNRR, se referă la eliminarea inechităţilor şi creşterea pensiilor mici.

"La asta se referă inclusiv reforma care este cuprinsă în PNRR- eliminarea inechităţilor şi creşterea pensiilor mici. Ne referim, pe de o parte, la inechităţile din sistemul de pensii actuale, aşa cum am dat şi exemplu cu diferenţe între pensionarii care au ieşit la pensie în condiţii similare. Celelalte pensii se referă la judecători, militari ş.a.m.d. Aşa cum ştiţi, în ceea ce priveşte magistraţii există o cartă a magistraţilor, care trebuie respectată", a explicat Dan Vîlceanu.

Ce se propune cu privire la pensiile militarilor

"Şi în ceea ce priveşte pensiile militare, ele există în toată lumea, dar şi acolo trebuie eliminate inechităţile. Şi în sistemul de pensii militar există aceste inechităţi pe care le observăm în sistemul public, adică un militar care a ieşit la pensie acum, anul ăsta, primeşte o pensie cu 10- 15 milioane (lei vechi- n.r.) mai mare decât un militar care a ieşit la pensie în urmă cu câţiva ani", a afirmat ministrul Vâlceanu.

Dan Vîlceanu, ministrul liberal al Ministerului fondurilor europene (MIPE), a criticat la mijlocul lunii trecute activitatea miniștrilor PSD de la Muncă (Marius Budăi) și Sănătate (Alexandru Rafila) pentru slaba absorbție de către aceste ministere a fondurilor UE.

Citeste si: România e în pragul crizei alimentare

În privința renegocierii PNRR, Vîlceanu a spus că a observat că și ministrul Budăi a renunțat la ideea renegocierii și pune problema optimizării. 'Nu pot să spun decât: succes la optimizare!', i-a transmis Vîlceanu.

Citeste si: Ce părere are Monica Tatoiu despre femeile care își acoperă capul? „Nu are nicio treabă cu Dumnezeu. Mergeți și pupați alea, iar după aceea înjurați vecina.”- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO. Un festival din Slovacia, marcat de un incident dramatic. O furtună puternică a provocat prăbușirea unui cort peste festivalieri- radioimpuls.ro

Întrebat dacă îl va ajuta pe ministrul Budăi cu optimizarea PNRR, Vîlceanu a spus:

"Orice ministru care îmi va cere ajutor îl va primi, suntem colegi, dar mă tem că dacă aș intra în discuții legate de această optimizare, ea nu ar putea fi decat o optimizare a implementarii PNRR.", a spus Dan Vîlceanu.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si