"Ar putea fi extratereștri". Misterul mumiilor "cu cap conic” din Peru, adâncit de testele ADN

Noi analize ADN făcute de cercetători pe anticele "cranii cu cap conic" din Peru nu exclud posibilitatea ca acestea să fie de origine extraterestră.

Oamenii de știință sunt nedumeriți după ce noile teste ADN efectuate asupra mumiilor antice "cu cap conic” din Peru nu au reușit să excludă originile extraterestre, alimentând 'teorii nebunești", scrie Daily Mail.

Anunțul vine într-un moment în care comunitatea pasionaților de OZN-uri a fost activată de noile dosare desecretizate de la Pentagonul SUA.

Nu a putut fi exclus ADN-ul non-uman

Testele ADN noi nu au reușit să explice adevăratele origini ale craniilor stranii- ridicând posibilitatea unor conexiuni extraterestre.

Experții de la Universitatea Liberty din Virginia au lansat o sondă de înaltă tehnologie asupra craniilor alungite Paracas, o colecție bizară de peste 300 de rămășițe descoperite de arheologi în anii 1920.

După ce o serie de teste genetice anterioare nu au dat rezultate concludente, cercetătorii au încercat acum să găurească dinții mumiilor pentru a extrage un reziduu care ar permite cartografierea codului genetic.

"Rezultatele neconcludente înseamnă că fanaticii SF sunt încă convinși că rămășițele aparțin unor vizitatori cosmici cu ADN non-uman", arată sursa citată.

"Unii arheologi și geneticieni au atribuit deformarea practicii culturale de legare a craniului, care ar fi folosit presiunea pentru a transforma craniul – adesea un simbol societal al bogăției sau importanței”, a explicat cercetătoarea Abigail McDowell.  

"Sunt și alții cercetători care cred că mumiile din Peru sunt o dovadă a prezenței unor vizitatori extratereștri, susținând că mumiile erau descendenți ai unor specii non-umanoide sau chiar extratereștri reali”, a adăugat

savantul britanic.

În mod uimitor, după ce au analizat substanța dentară a multor mumii Paracas, oamenii de știință recunosc că încă nu au suficiente date genetice pentru a infirma complet teoria originii extraterestre.

Mumiile cu cranii alungite au fost descoperite în mai multe zone din Peru cu circa 100 de ani în urmă, cele mai cunoscute provenind din Peninsula Paracas, pe coasta de sud a țării.

Potrivit comunității științifice, forma alungită a craniilor ar fi fost obținută în mod intenționat încă din timpul copilăriei, din motive culturale și religioase.

Mumiile cu cap alungit cel mai intens mediatizate provin din cultura Paracas (care a înflorit între 800 î.Hr. și 100 d.Hr.) și au fost descoperite în anul 1928 de arheologul peruan Julio Tello.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri