
1 din 2 | Anunţ privind starea de sănătate a Arhiepiscopului Pimen

2 din 2 | Anunţ privind starea de sănătate a Arhiepiscopului Pimen
Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor se află internat din 20 aprilie la Spitalul "Matei Balş" din Bucureşti, din cauza infectării cu noul coronavirus.
Starea de sănătate a Arhiepiscopului Pimen este „momentan una staţionară”, a afirmat, la Radio Trinitas, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Damaschin Dorneanul, citat de Agenţia Basilica a Patriarhiei Române.
„A fost o depreciere, acum câteva zile, când s-a impus, aşa cum ne-au anunţat medicii, manevra de intubare pentru a ajuta la o funcţionare mai bună a plămânilor. În această situaţie, starea Înaltpreasfinţiei Sale este una staţionară, în parametri puţini mai buni, în sensul că ventilaţia este mai bună cu acest nou sistem”, a spus joi ierarhul.
Citeste si: VIDEO| Terapie cu plasmă pentru ÎPS Pimen
El a precizat că „medicii sunt într-adevăr şi rezervaţi, pentru că are o vârstă înaintată”, dar a menţionat că nutreşte „un gând de nădejde” pentru Arhiepiscopul Pimen, care „n-a fost niciodată internat în spital”.
„Pe de altă parte, noi avem şi aşa un gând de nădejde, pentru că Înaltpreasfinţitul nu a suferit de boli grave, nu a avut afecţiuni care să-şi fi pus amprenta în mod deosebit pe starea de sănătate a Înaltpreasfinţiei Sale.
Citeste si: Arhiepiscopul Pimen a slujit chiar și cu o zi înainte să fie confirmat cu coronavirus! Imagini în care miruia enoriașii în curtea mănăstirii
Ierarhul şi-a exprimat recunoştinţa pentru profesionalismul echipei de medici de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof Dr. Matei Balş”.
„Suntem extrem de recunoscători echipei de medici de la Institutul ”Matei Balş” pentru profesionalismul, deschiderea, generozitatea şi pentru tot efortul pe care-l fac, atât pentru Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen, cât şi pentru toţi ceilalţi care sunt internaţi acolo”, a mai spus PS Damaschin Dorneanul.