Atenționare MAE pentru românii care călătoresc în Irlanda. Țara va fi afectată de furtuna Betty: „Inundații și vânt de 130 km/h”
Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Irlanda. Țara este amenințată de furtuna Betty.
Ministerul Afacacerilor Externe a emis, în cursul zilei de vineri, o atenționare de călătorie pentru românii care intenționează să călătorească în Irlanda.
Țara va fi afectată de furtuna Betty și sunt așteptate condiții meteorologice extreme.
Atenționare MAE pentru românii care călătoresc în Irlanda
MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Irlanda că Serviciul de Meteorologie local a emis o prognoză de intensificare a vântului și de furtună, valabilă în perioada 18- 20 august 2023. Aceasta se aplică comitatelor Carlow, Kilkenny, Wexford, Wicklow, Cork, Tipperary și Waterford, acolo unde vântul ar putea ajunge până la rafale de 130 km/h.
Vântul poate genera valuri înalte, care pot conduce la inundații de coastă. Pentru celelalte comitate este în vigoare un cod portocaliu de precipitații și vânt.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară
Mai multe informații actualizate pot fi accesate pe site-ul Serviciului de Meteorologie irlandez, la adresa: https://www.met.ie/warnings.
Aeroportul Dublin nu a emis comunicate cu privire la posibile perturbări ale zborurilor.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Dublin: +35316681150; +35316674318; +35316674325, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.