Stiri Actuale
VIDEO Bacteria ucigașă de la spitalul din Iași, găsită în scurgerea unei chivete. Nereguli grave în instituția în care 7 copii au murit
Corpul de control al Ministerului Sănătății urmează să facă public în scurt timp raportul privind tragedia de la Spitalul Sfânta Maria din Iași, unde șapte copii și-au pierdut viața în urma unui focar de infecții nosocomiale. Ancheta a scos la iveală o serie de nereguli grave, iar sursele din interiorul anchetei indică faptul că bacteria periculoasă, identificată ca fiind Seratia, a fost găsită în scurgerea unei chiuvete din secția ATI.
Conform informațiilor obținute, nerespectarea regulilor stricte de igienă a fost factorul principal care a condus la dezastrul din spital. Mai multe cadre medicale, inclusiv infirmiere și asistente, au fost observate purtând unghii cu gel sau bijuterii, practici interzise în astfel de medii sterile. Această lipsă de disciplină și...