Autoritățile din România urmează să stabilească dacă îl vor extrăda pe Radu Mazăre în Madagascar: „Procedura a fost nelegală”
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, ar putea ajunge înapoi în Madagascar, după ce autoritățile au stabilit că procedura sa de extrădare în România nu a fost una legală.

Magistrații Curții Supreme din București au cerut acordul autorităților din Madagascar pentru ca omul de afaceri să fie cercetat penal într-un dosar de abuz în serviciu.
Ministerul de Justiție din statul malgaș a răspuns cererii venite de la Înalta Curte de Casație și Justiție spunând că Radu Mazăre ar trebui trimis înapoi în Madagascar, pentru că procedura sa de extrădare în România, care s-a realizat în luna mai 2019, a fost una nelegală.
Radu Mazăre a ajuns în fața judecătorilor de la ÎCCJ, întrucât a depus prin avocații săi o contestație în anulare în cazul condamnării definitive la nouă ani de închisoare. În prezent, fostul edil se află încarcerat la Penitenciarul Rahova.
Citeste si: Coronavirusul din China alertează România. Măsuri speciale pe Aeroportul din Cluj
"Sigur că numele meu e controversat, notoriu. Am făcut şi greşeli, am fost mândur, m-am fălit, dar am vrut să fac doar lucruri bune şi credeţi-mă că îi ajut pe cei mulţi. Această procedură de extrădare, rapiditatea ei, s-a datorat notorietăţii mele, pentru a fi adus rapid înainte de alegeri.
Citeste si: Cum se înțelege Maria Cârneci cu soția fiului ei? „O fată pe care nu o consider noră”- wowbiz.ro
Nu am mai văzut un cetăţean român pentru care Ministerul Justiţiei să lucreze în weekend, pentru care s-a cerut extrădarea într-o zi. M-am gândit îndelung acolo fiindcă s-au făcut presiuni zilnice de reprezentanţii Interpol pentru a semna că sunt de acord să renunţ la legea din Madagascar şi să vin în România.
Am cerut să fiu prezentat la judecător. A fost groaznic. Am fost împachetat şi trimis aşa, fără să ajung la judecător. Nu critic sentinţa de fond, acum sunt alte căi de a acţiona. A început ca o procedură de extrădare legală şi s-a finalizat printr-o procedură frauduloasă. A fost eludată această instanţă, iar scopul este evident", a spus Radu Mazăre în faţa magistraților.
Citeste si: Profesor din Dâmbovița, mort într-un incendiu. A fost găsit carbonizat în casă
Citeste si: Interpretul de muzică populară Gheorghe Turda a fost la un pas să își piardă viața în urma unui accident
Rămâne de văzut ce decizie vor lua judecătorii din România în cazul lui Radu Mazăre. Sentința a rămas în pronunțare.
Radu Mazăre ispășește o condamnare de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor de terenuri.


