Avem cele mai mari prețuri la alimente din ultimii 20 de ani. Avertismentul specialiștilor
Avem cele mai mari prețuri la alimente din ultimii 20 de ani, spun specialiștii. Iar cu cât produele se scumpesc, cu atât puterea noastră de cumpărare scade. Cei 100 de lei cu care acum doi ani ne făceam cumpărăturile de bază, acum abia dacă ne mai ajung să cumpărăm mâncare pentru două zile.
"Am luat câte ceva și aproape milionul. Cât vă ajunge ce ați luat? Două zile, hai mă că e bătaie de joc."
Tot mai mulți clienți încep să cumpere cu porția, căci puterea de cumpărare este tot mai scăzută.
Ce alimente s-au scumpit
Concret, la noi în buznare impactul este dublu. O dată din cauza scumpirilor de la raft și a doua oară din cauza devalorizării banilor. Și asta pentru că deși avem în portofel 100 de lei, în realitate aceasta sumă valorează astăzi mult mai puțin.
Adrian Negrescu, economist: "Dacă anul trecut mergeam la cumpărături cu 100 de lei și luam alimente de bază, carne, ouă, brânză, fructe, anula cesta avem nevoie de 140 sau chiar 150 de lei pt același coș.
Citeste si: VIDEO| Biletele de avion la preț redus sunt pe cale de dispariție
Dacă anul trecut plăteam pentru un kilogram de mușchiulet de porc 25-26 de lei, acum cumpărăm același produs cu 33 de lei. Și ouăle sunt mai scumpe- de la 60 de bani, acum ne costă chiar și 1 leu și 20 de bani. Și prețul cartofilor a crescut de la 2 lei kilogramul la 3.5
Citeste si: VIDEO- Experiment Știrile Kanal D: cât s-a scumpit coșul de cumpărături în 5 luni
Branza ne scoate și ea mai mulți bani din buzunare. De la 35-40 de lei kilogramul de telemea de vacă veche, acum plătim 50 de lei.
Oamenii cumpără în cantități limitate
Că lumea are tot mai puțini bani de cheltuit se vede mai ales în piețe, unde bate vântul.
"Se vede că e piața goală. Cei care vin cumpără cu porția, limitat. Se plâng că nu le ajung banii, că nu le ajung pentru utilități."
Citeste si: Cele mai mari scumpiri din ultimul an. Rata inflației face un pas timid înapoi
Și alte alimente de bază sunt pe lista neagră a scumpirilor.
Mădălina Bichir, reporter Kanal D: "Și prețul uleiului s-a dublat numai în ultimul an. Mălaiul, făina au înregistrat creșteri de peste 30%, iar pâinea a înregistrat creșteri de peste 25%. Pentru coșul minim de cumpărături plătim în fiecare lună în plus câteva sute de lei."
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.