Atacul Rusiei din 8 iulie a fost cel mai mortal din ultimele luni
Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei, în cursul zilei de marți 8 iulie, cu doar o zi înainte de summit-ul NATO de la Washington. A fost vizată de bombardamente și capitala Kiev, unde cel mai mare spital de copii a fost grav avariat.
Cel puţin 37 de oameni au fost uciși din cauza atacului Rusiei din 8 iulie din Ucraina, iar peste 170 de persoane au fost rănite, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Citește și: Începe summitul NATO de la Washington. Flancul estic și Marea Neagră, supuse atenției de președintele Klaus Iohannis
"Atacul din 8 iulie a fost cel mai mortal din ultimele luni.
Atacul aerian al Kremlinului a vizat nu doar capitala Kiev, ci și Dnipro, Kryvyi Rih, Sloviansk, Pokrovsk şi Kramatorsk, după cum a informat Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă.
Cel mai mare spital de copii din Ucraina a fost avariat de rachetele Rusiei.
Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au afirmat că spitalul de copii Ohmatdet de la Kiev a fost lovit luni de o rachetă de croazieră rusă, care a ucis, potrivit acestei surse, cel puţin doi îngrijitori medicali şi a rănit şapte persoane, printre care doi copii.
Mesajul lui Joe Biden după atacul Rusiei din 8 iulie
Preşedintele american Joe Biden a denunţat luni atacurile devastatoare ale Rusiei din Ucraina, "un memento atroce", în opinia sa, a "brutalităţii" demonstrate de regimul lui Putin, şi a promis "noi măsuri pentru a întări apărarea antiaeriană a Ucrainei.
"Împreună cu aliaţii noştri, vom anunţa noi măsuri pentru a întări apărarea antiaeriană a Ucrainei cu scopul de a ajuta la protejarea oraşelor şi civililor acesteia de loviturile ruseşti", a declarat preşedintele american, care găzduieşte cu începere de marţi la Washington un summit NATO, alături, de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a condamnat și el atacurile ruse împotriva mai multor oraşe din Ucraina care au provocat moartea a cel puţin 37 de persoane, dintre care unele în spitale, atacuri pe care le-a descris drept "deosebit de şocante".
"Lansarea de atacuri împotriva civililor este interzisă de dreptul internaţional, iar astfel de atacuri sunt inacceptabile şi trebuie să înceteze imediat", a declarat purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU într-un comunicat, menţionând cele două centre medicale afectate, între care un important centru pentru copii.