Un bărbat, din Alba Iulia, este suspectat de infecţie cu bacilul care provoacă boala antrax și a fost internat la spital. Se aşteaptă rezultatele unui nou set de analize, după ce primele investigaţii au indicat prezenţa bacilului anthracis.
Un bărbat în vârstă de 37 de ani din județul Alba este internat în spital, fiind suspect de infecție cu bacilul care produce boala antrax. Autoritățile din județ transmit că primele analize efectuate indică prezența bacilului anthracis, subliniind că se aşteaptă rezultatele altor analize.
Ce au anunțat autoritățile
„Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Alba este suspect de antrax şi a fost internat pentru supraveghere şi tratament, viaţa lui fiind în afara pericolului. Diagnosticul va fi confirmat sau infirmat de analize mai amănunțite de laborator, primele analize efectuate indicând prezenţa bacilului anthracis care produce boala antrax”, informează, miercuri după-amiază, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba.
Citește si: Țara care revine la purtarea măștii de protecție din cauza unui nou val Coronavirus
Conform sursei citate, Compartimentul Epidemiologie din cadrul DSP Alba, în colaborare cu DSVSA Alba, a demarat o anchetă pentru a stabili cum s-a îmbolnăvit bărbatul. Primele date arată că acesta ar fi contractat bacilul de la oile pe care le crește în propria gospodărie.
Citește si: Moarte cumplită pentru Roxana Alexandra. Boala i-a răpus viața
„Bărbatul s-a prezentat la un spital din județ pentru investigații amănunțite la îndrumarea medicului de familie care a constatat o plagă veche, cu evoluție nefavorabilă, la degetul mic de la mâna stângă a pacientului”,
precizează DSP Alba.
Ultimul caz de antrax a fost înregistrat în județul Alba în urmă cu aproximativ 7 ani.
Citește si: Mai multe cazuri de variola maimuței au fost identificate la oi, în Spania
Antraxul este o boală infecțioasă produsă de Bacillus anthracis, întâlnită mai frecvent la bovine, caprine, ovine. Boala poate fi letală dacă nu este depistată şi tratată la timp.
Citește si: Care sunt analizele de sânge pe care fiecare persoană trebuie să le facă anual
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.