Jandarmii s-au deplasat de urgență și i-au solicitaT să parcheze vehiculul la marginea pârtiei, pentru a-i proteja pe schiori, în condițiile în care se aflau mai multe persoane pe pârtie.

Citește și: Un grup de copii, alături de antrenorul lor, blocat în stațiunea montană Muntele Mic. Jandarmii au intervenit pentru a-i ajuta pe elevi

Având în vedere starea de fapt, jandarmii l-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2000 lei în conformitate cu prevederile HG 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreținerea și exploatarea pârtiilor și traseelor de schi pentru agrement.


Jandarmii reamintesc turiștilor că accesul sau circulația pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement cu automobile, tractoare sau orice alt tip de vehicul este interzisă.

Citește și: Elicopterul SMURD a fost solicitat pentru a salva o persoană accidentată pe Muntele Mic

Un grup de copii, alături de antrenorul lor, blocat în stațiunea montană Muntele Mic. Jandarmii au intervenit pentru a-i ajuta pe elevi

Un grup de 10 copii, cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, din Timișoara, au fost ajutați de jandarmii montani să ajungă în siguranță. Aceștia se aflau alături de antrenorul lor pentru a desfășura o oră de educație fizică într-o stațiune montană. 

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: O femeie face bani depistându-i pe bărbații care își înșală partenerele. Ce face un „tester de fidelitate” și cât câștigă pe lună- antena3.ro

Citeste si: ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost posibil ca pilotul de parapantă să cadă din aer, când zbura cu o turistă, lângă Brașov- wowbiz.ro

Citește și: FOTO-VIDEO România, „înghițită” de zăpezi. Ninsorile de odinioară s-au întors

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, viscol și căderi masive de zăpadă, autoturismul cu care se deplasau cei 10 sportivi a derapat de pe partea carosabilă și a alunecat în șanț.

După aproximativ două ore, jandarmii alături de voluntari au reușit să repună autoturismul pe partea carosabilă, însoțindu-i pe aceștia până la destinație.

Citește și: Cod galben de burniţă şi polei, în mai multe judeţe din țară. Traficul este îngreunat

„În urmă cu puţin timp, echipajul elicopterului SMURD de la Punctul de Operare Aeromedical Caransebeş a fost solicitat de salvamontiştii din Caraş-Severin pentru a ajuta la salvarea vieţii unui tânăr în vârstă de 30 de ani, accidentat la schi, pe pârtia din stațiunea montană Muntele Mic”,  a transmis, luni, Inspectoratul General de Aviaţia.

Citește și: O persoană a fost rănită după ce a schiat pe o pârtie închisă din Poiana Brașov. Ce recomandă salvamontiștii?


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si