
Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean
Fanilor nu le-a venit să creadă atunci când Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean au anunțat că s-au despărțit. Cei doi au povestit despre ce se află în spatele acelei povești.
Bogdan de la Ploiești a fost acuzat de infidelitate după ce Cristina Pucean a postat mai multe poze cu el în compania unei alte domnișoare.
Bogdan de la Ploiești a înșelat-o pe Cristina Pucean cu o păpușă
Manelistul susține că totul a fost o strategie de marketing pentru promovarea unei piese, iar cei doi n-au stat despărțiți nici măcar o secundă.
„Noi nu ne-am despărțit, am făcut și eu o strategie de marketing. Ne-am făcut că ne-am despărțit, am înșelat-o cu o păpușă, mai mult n-am făcut”, a mărturisit cântărețul de manele într-un interviu exclusiv pentru Xtra Night Show.
Manelistul este îndrăgostit de frumoasa dansatoare
„Avem o relație criminală! Te iubesc, Cristina! Ești cea mai frumoasă și cea mai specială fată.
În ciuda aparențelor, să știți că oamenii sunt foarte surprinzători, așa cum și de mine se vorbesc multe și am putut să dovedesc alte lucruri, așa și Cristina mea e pe bune numărul 1”, a spus artistul.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.