Un botez cu aproape 250 de invitați a fost oprit de polițiștii din Buzău. România fiind în stare de alertă, nu sutn permise evenimentele de acest fel cu mai mult de 50 de invitați, în interior.
Nașul copilului botezat a fost chiar celebrul cântăreț de manele, Adi Minune, iar tatăl copilului este cercetat sub control judiciar într-un dosar de proxenetism, potrivit Antena3.
Conform sursei citate, după intervenția oamenilor legii, nașul Adi Minune nu a mai avut timp decât să anunțe strângerea darului. Apoi, toți invitații au plecat spre case.
Citeste si: Când se pune varza la murat? Multă lume nu ştie şi face o mare greşeală
Noile norme privind desfășurarea evenimentelor private organizate în interior prevăd un număr de 50 de persoane, în timp ce cele organizate în exterior se vor putea desfășura cu 100 de persoane.
Amenda de 10.000 de lei, plătită din darul de la botez
Potrivit Poliţiei Judeţene, echipe din cadrul IPJ Buzău au organizat, luni noapte, o acţiune în municipiul Buzău şi în localităţile limitrofe, pentru depistarea celor care nu respectă regulile de prevenire a răspândirii coronavirusului, dar şi
Citeste si: VIDEO- Regrete pentru tatăl criminal din Cluj. Vrea să fie pedepsit
În timpul controalelor, poliţiştii au descins la un cort din localitatea Merei unde se organiza un eveniment cu 250 de invitaţi.
„Având în vedere că la momentul controlului, în interiorul incintei, era în desfăşurare un eveniment (botez) la care participau aproximativ 250 persoane, poliţiştii au adus la cunoştinţă organizatorului – un tânăr de 31 de ani din localitate- prevederile legale şi au pus în vedere acestuia să se
conformeze de îndată normelor impuse în contextul pandemiei de Covid-19”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Ane Maria Vrapciu.Citeste si: VIDEO- Jefuitor și violator în București. Două victime
Tatăl copilului a fost amendat cu 10.000 de lei, după ce în localul pe care îl deţine a organizat botezul propriului copil, cu circa 250 de invitaţi.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.