Calendar ortodox 2 decembrie 2021. Iată ce sărbătoare este azi şi ce nu ai voie să faci în această zi sfântă!
Calendar ortodox 2 decembrie 2021. Pe data de 2 decembrie 2021, Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinții: Avacum; Porfirie Kafsokalivitul și Sfânta Mucenița Miropia.
Cine a fost Sfântul Proroc Avacum?
Sfântul Proroc Avacum a fost fiul lui Asafat, din seminţia patriarhului Simeon. Sfântul Avacum a trăit cu 600 de ani înainte de Hristos. Înainte de căderea în robie a evreilor, Avacum a proorocit căderea Ierusalimului şi a Templului.
Iar atunci când a venit Nabucodonosor în Ierusalim (586 î.Hr.), proorocul a fugit şi a trăit ca un străin în pământul lui Israel. Avacum a murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie.
Totodată, în Vechiul Testament se regăsește şi cartea Proorocului Avacum, în trei capitole. Învăţătura lui este aceea că Pronia lui Dumnezeu cârmuieşte toate popoarele.
Dumnezeu este împăratul omenirii. El pedepseşte popoarele, unele prin altele, dar le şi eliberează pe unele prin altele. Cel drept va trăi prin credinţa sa în Dumnezeu.
Citeste si: Zilele cu dezlegare la peşte din Postul Crăciunului 2021. Calendar ortodox
Calendar ortodox decembrie 2021- Sărbători
1 M Sfantul Proroc Naum, Cuviosul Filaret Milostivul Post
2 J Sfantul Proroc Avacum; Sfantul Porfirie Kafsokalivitul; Sfanta Mucenita Miropia Dezlegare la ulei si vin
3 V † Sfantul Cuvios Gheorghe de la
4 S † Sfanta Mucenita Varvara
5 D † Sfantul Sava cel Sfintit; Sfantul Mucenic Anastasie; Sfantul Cuvios
6 L † Sfantul Ierarh Nicolae Dezlegare la peste (cruce roşie)
7 M † Sfanta Mucenita Filofteia
8 M Sfantul Cuvios Patapie Post
9 J Zamislirea Sfintei Fecioare Maria Dezlegare la ulei si vin
10 V Sfintii Mucenici Mina, Ermoghen si Eugraf Post
11 S Sfantul Daniil Stalpnicul; Sfantul Luca cel Nou Stalpnicul Dezlegare la peste
12 D † Sfantul Spiridon al Trimitundei
13 L
14 M Sfintii Mucenici Tirs, Calinic, Filimon si Apolonie Dezlegare la ulei si vin
Citeste si: Paşte 2022: Pe ce dată pică Paştele catolic şi ortodox? Calendar
15 M Sfantul Mucenic Elefterie; Sfintele Mucenite Antia si Suzana Post
16 J Sfantul Proroc Agheu Dezlegare la ulei si vin
17 V Sfantul Proroc Daniel Post
18 S † Cuviosul Daniil Sihastru Dezlegare la peste
19 D Sfantul Mucenic Bonifatie; Cuviosul Grichentie; Sfantul Trifon si Cuvioasa Aglaia
20 L Sfantul
21 M Sfanta Iuliana; Sfantul Temistocle Dezlegare la ulei si vin
22 M † Sfantul Ierarh Petru Movila Post
23 J Sfintii 10 mucenici din Creta Dezlegare la ulei si vin
24 V Sfanta Mucenita Eugenia; (Ajunul Craciunului)
25 S † Craciunul- Nasterea Domnului (cruce roşie)
26 D † Soborul Maicii Domnului; Sfantul Nicodim de la Tismana (cruce roşie)
27 L † Sfantul Arhidiacon Stefan (cruce roşie)
28 M Sfintii 20.000
29 M Sfintii 14.000 de prunci ucisi din porunca lui Irod Harti
30 J Sfanta Mucenita Anisia
31 V Sfanta Cuvioasa Melania Romana Harti
Citeste si: Când nu se fac nunţi în 2022?
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.