Calendar ortodox februarie 2022. Luna februarie sau în limbajul popular, luna Făurar, are 28 de zile, cu 11 ore ziua și 13 ore noaptea. Vă prezentăm calendarul ortodox complet pentru luna februarie 2022! Află când pică cele mai importante sărbători ale acestei luni!
Calendar ortodox februarie 2022. Cea mai importantă sărbătoare din luna februarie are loc chiar în primele zile. Este Întâmpinarea Domnului sau Stratenia, sărbătorită chiar la începutul lunii, pe data de 2 februarie.
Sărbătoarea pică într-o zi de miercuri și se dă dezlegare la pește și marchează simbolic momentul închinării Pruncului Sfânt în fața Lui Dumnezeu.
Tot în luna februarie, în data de 26, sunt și Moșii de iarnă sau Sâmbăta Morților, ziua în care creștinii merg la biserică și fac pomeniri pentru cei plecați dintre noi.
Conform tradiției, în dimineața Moșilor de iarnă, creștinii trebuie să meargă la biserică cu colivă, vin și prescuri, ca să fie sfințite și mai apoi împărțite. Pe lângă cele acestea, credincioșii pot oferi vase cu mâncare, fructe, plăcinte sau diverse alimente.
Astfel, la sfârșitul lunii se lasă sec de carne, întrucât creștinii ortodocși se pregătesc să intre în Postul Paștelui.
Citeste si: Rusalii 2022: Pe ce dată pică sărbătoarea în calendarul ortodox
Calendar ortodox 2022 februarie- sărbători
Iată calendarul ortodox pentru luna februarie 2022!
1 M Sfantul Mucenic Trifon
2 M † Intampinarea Domnului Dezlegare la peste (cruce roşie)
3 J Sfantul si Dreptul Simeon si Sfanta Prorocita Ana
4 V Sfantul Isidor Pelusiotul Post
5 S Sfanta Mucenita Agata
6 D Sfintii Varsanufie cel Mare; Ioan Profetul, Vucol si
Fotie- Ap. II Corinteni VI, 16-18VII, 1Ev. Matei XV, 21-28glas 8, voscr. 11
7 L Sfantul Partenie, episcopul Lampsacului
8 M Sfantul Teodor Stratilat; Sfantul Proroc Zaharia
9 M Sfantul Mucenic Nichifor Post
10 J † Sfantul Haralambie
11 V Sfantul Mucenic Vlasie; Sfanta Teodora imparateasa Post
12 S Sfantul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei
13 D Sfantul Cuvios Martinian; Sfintii Apostoli Acvila si Priscila; Sfantul Ierarh Evloghie- Ap.
14 L Sfintii Cuviosi Auxentiu, Maron si Avraam
15 M Sfantul Apostol Onisim
16 M Sfintii Mucenici Pamfil si Valentin Harti
17 J Sfantul Mucenic Teodor Tiron
18 V Sfantul Leon, Papa al Romei Harti
19 S Sfintii Apostoli Arhip, Filimon si sotia sa, Apfia
20 D Sfantul Leon, episcopul Cataniei- Ap.
21 L Sfantul Eustatie si Sfantul Timotei; Inceputul Triodului
22 M Aflarea moastelor sfintilor mucenici din Evghenia
23 M Policarp, sfantul nascut in temnita Post
24 J † Intaia si a doua aflare a capului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul
25 V Sfantul Tarasie Post
26 S Sfantul Porfirie (Moșii de iarnă)
27 D Sfantul Procopie Decapolitul; Sfantul Talaleu- Ap.
I Corinteni VIII, 8-13IX, 1-2Ev. Matei XXV, 31-46glas 3, voscr. 3
28 L Sfintii Cuviosi Ioan Casian si Gherman; Sfantul Cuvios Vasile Marturisitorul Dezlegare la oua, lapte, branza
Citeste si: Moșii de iarnă 2022. Când pică anul acesta? Tradiții și obiceiuri
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.