Când se pot face nunți în 2021. Cei care vor să se căsătorească religios în cursul anului 2021 trebuie să știe care sunt perioadele în care nu se oficiază serviciul de cununie religioasă la Biserica Ortodoxă. În afara acestor perioade (vezi mai jos), este posibil să faci oricând nunta.
Când se pot face nunți în 2021. Biserica nu acceptă cununia fără nași, astfel încât cei care vor să se căsătorească în acest an trebuie să își aleagă și "părinți spirituali" înainte de a merge în fața sfântului altar.
Citeste si: Aghiasma Mare. Când se sfinteste apa de Boboteaza?
Când nu se pot face nunți în 2021
Astfel, în anul 2021 NU se fac nunți în următoarele zile, potrivit Doxologia.ro:
- În toate zilele de post şi în posturile de peste an;
- În ajunul şi în zilele Praznicelor Împărăteşti (1-2 februarie; 9-10 iunie; 19 – 21 iunie; 15 august; 13-14 septembrie);
- De luni după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sfintelor Paşti până la Duminica Sfântului Apostol
Toma (8 martie- 9 mai);
- În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (22 iunie- 28 iunie);
- În Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august);
- De Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august);
- În Postul Naşterii Domnului (15 noiembrie- 24 decembrie);
- În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie- 6 ianuarie).
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Toni Greblă, întrebat despre imaginile în care apare alături de omul lui Călin Georgescu: „Întrebați porcul”- antena3.ro
Citeste si: Regimul din Siria a căzut. Bazele militare ale Rusiei sunt în ”stare de alertă”. Rebelii au pus mâna pe putere- stirileprotv.ro
Citeste si: VIDEO- Rugăciunile ne pot alina singurătatea, spun preoții
Ce înseamnă expresia "cei doi soți devin una"
Cea mai mare binefacere a căsătoriei este dragostea adevărată dintre două fiinţe omeneşti – faptul că eşti cu adevărat iubit de o altă fiinţă, pe care o iubeşti cu adevărat.
Sfântul Ioan Hrisostom vorbeşte despre inefabila unitate dintre femeie şi bărbat în contextul unei astfel de iubiri.
Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte de asemenea despre soţie ca despre un „ajutor” al soţului ei, „parteneră a vieţii lui”, „mădular şi trup al său”, referindu-se la „calda şi adevărata prietenie” dintre ei:
„De fapt, femeia îi este dată bărbatului pentru a-l sprijini şi a-l fortifica prin acest sprijin al ei, în aşa fel încât el să reuşească să biruie atacurile pe care le întâmpină.
Vedeţi, dacă ea este discretă şi înfrânată, nu numai că-i oferă bărbatului mângâiere prin prezenţa ei, ci şi în toate celelalte privinţe i se poate dovedi de un mare folos, uşurându-i viaţa, înlăturându-i greutăţile care se ivesc atât în afara casei, cât şi pe plan domestic, în fiecare zi. Astfel, asemenea unui cârmaci iscusit, ea îi domoleşte furtunile lăuntrice prin înţelegerea pe care i-o arată, îl înconjoară cu o adâncă alinare” (Omilia XXXVIII la Facere).
Citeste si: Boboteaza 2021: Ce NU este bine să faci pe 6 ianuarie, de Botezul Domnului? Tradiţii româneşti
Citeste si: Este interzis ca bradul de Crăciun să fie transportat cu mașina! Care este amenda pe care șoferii o primesc, dacă nu respectă această regulă- kfetele.ro
Citeste si: Michael Douglas nu își scapă soția din ochi! Catherine Zeta-Jones strălucește la 55 de ani- radioimpuls.ro
Citeste si: Un „obiect luminos” bizar care a apărut pe cer sâmbătă provoacă nelinişte în Iran- antena3.ro
De fapt, poate că cea mai mare binefacere a căsătoriei este dragostea adevărată dintre două fiinţe omeneşti – faptul că eşti cu adevărat iubit de o altă fiinţă, pe care o iubeşti cu adevărat. Sfântul Ioan Hrisostom vorbeşte despre inefabila unitate dintre femeie şi bărbat în contextul unei astfel de iubiri.
„Când iubeşti, cealaltă persoană eşti de fapt tu însuţi: aceasta este legătura de prietenie (philia), ca acela care iubeşte şi cel care este iubit să nu mai fie două persoane diferite, ci într-un fel de neînţeles o singură persoană, lucru care nu se poate realiza decât
atunci când este iubire (agapes). Prin urmare, nu căuta pe cele ale tale, pentru ca să afli pe cele ale tale” (Omilia XXXIII la I Corinteni). Drept aceea, spune Sfântul Părinte, dragostea dintre soţi este „un lucru pe care nici o avuţie nu-l poate egala; căci nimic, absolut nimic, nu este mai preţios decât să fii astfel iubit de soţia ta şi să o iubeşti”.