
1 din 2 | Când se vopsesc ouăle de Înălţarea Domnului 2022: Obiceiuri care trebuie respectate pe 2 iunie

2 din 2 | Când se vopsesc ouăle de Înălţarea Domnului 2022: Obiceiuri care trebuie respectate pe 2 iunie
Când se vopsesc ouăle de Înălţarea Domnului 2022. Vezi care sunt tradițiile și obiceiurile respectate de creștini în această zi sfântă!
Când se vopsesc ouăle de Înălţarea Domnului 2022: Obiceiuri care trebuie respectate pe 2 iunie. Înălțarea Domnului se sărbătorește anul acesta, pe 2 iunie. Iată care sunt ce tradiții și obiceiuri respectă credincioșii în aceatsă zi sfântă!
Sărbătoarea Înălțării Domnului este cunoscuta în popor și sub denumirea de Ispas. În această zi creștinii vopsesc iarăși ouă roșii și le ciocnesc spunând „Hristos S-a Înălțat!” și „Adevărat S-a Înălțat!”.
Când se vopsesc ouăle de Înălţarea Domnului 2022? Tradiții și obiceiuri la români
Conform tradiției creștine, ouăle pentru Înălțarea Domnului se vopsesc chiar în ziua sărbătorii, joi, 2 iunie. Astfel, credincioșii merg cu ele la biserică pentru a fi sfințite de preot, după care se împart oamenilor sărmani, împreună cu pască, cozonacu, pâine sau alte alimente.
La Înălțarea Domnului se obișnuiește ca oamenii de la sate să poarte frunze de nuc și leuștean la brâu, pentru că așa a avut și Isus Hristos când S-a înălțat la ceruri.
Când se vopsesc ouăle de Înălţarea Domnului 2022: Obiceiuri care trebuie respectate pe 2 iunie
Citeste si: Ziua Eroilor 2022: Pe 2 iunie se face pomenirea morţilor. Ce este bine să dai de pomană?
Tot la sate, în ziua de Înălțarea Domnului, vitele sunt bătute cu frunze de leuștean pentru a se îngrășa și a fi sănătoase tot restul anului.
De Ispas, oamenii obișnuiesc să îşi pună la brâu frunze de nuc şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli.
La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii.Tot în această zi, se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.
În popor se mai spune că oamenii care mor în preajma sărbătorii Înălțării Domnului vor ajunge în Rai.
Ce să nu este bine să faci de Înălțarea Domnului?
De Înălțarea Domnulu i, se spune că nu este bine să împrumuți sare, chibrituri, cărbuni, candele sau lumânări dacă nu vrei să ai parte numai de nenorociri.
Mai mult, superstiţioşii nu dau nimic și în special sare și foc din casă în această zi, deoarece cred că vor avea parte de pagubă, ceartă şi de inimă rea.
Citeste si: Ouă roşii de Înălţare 2022: Tradiţia pe care trebuie să o respectăm în această zi sfânta
Tot în această zi nu se seamănă culturile, căci nu vor da rod.
O altă tradiție străveche spune că gospodarii trebuie să împodobească ferestrele casei cu frunze de leuștean, o plantă cu rol protector împotriva pagubei și a bolilor pe parcursul anului.
Încă din 1920, românii sărbătoresc și Ziua Eroilor odată cu Înălțarea. În această zi se comemorează bărbații și femeile care au murit în timp ce serveau în forțele armate.
Citeste si: Înălţarea Domnului 2022: Sărbătoare 2 iunie 2022: Ce semnificaţie are această zi sfântă?
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.