Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat care este procedura în cazul aducerii în țară a lui Ionel Arsene. Acesta este acuzat de trafic de influență.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu a anunțat luni care este procedura de repatriere în cazul fostului preşedinte al CJ Neamţ, Ionel Arsene, informează Digi24. Acesta a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.
Ionel Arsene, celulă special pregătită în România
În acest moment, el se află în Italia, acolo de unde a transmis printr-o echipă de avocați că există un risc ridicat de suicid dacă este încarcerat în România.
„Fugarul Ionel Arsene încearcă să scape de întoarcerea din România prin invocarea condiţiilor medicale.
Acesta ar urma să stea pe secţia pentru bolnavi neuropsihici de la Penitenciarul Botoşani, care a fost de curând renovată. Ministerul Justiției a transmis aceste informații și în Italia, astfel încât aceștia să dispună predarea cât mai repede.
Totodată, instituția a mai anunțat că până, pe data de 9 aprilie 2024, de la începutul anului, au fost aduse în ţară 233 de persoane fugare, cei mai mulţi fiind din Marea Britanie- 66, Germania- 54 şi Italia- 31.