
1 din 2 | Vladislav Horai a murit la Sumî

2 din 2 | Vladislav Horai, Artist Emerit al Ucrainei
Vladislav Horai, Artistul Emerit al Ucrainei și solist al Operei Naționale Odesa, a fost ucis pe 8 iunie în Regiunea Sumî în timp ce îndeplinea o misiune de voluntariat, transmite presa ucraineană.
Vladislav Horai, solistul Operei Naționale din Odesa, un tenor de talie mondială, care a interpretat pe marile scene ale lumii, a sfârșit tragic în acest weekend.
Citește și: VIDEO Atac violent al Rusiei la Odesa. Mesaj Ro-Alert în județul Tulcea
"Astăzi, 8 iunie, în timp ce își îndeplinea misiunea de voluntariat în regiunea Sumî, Vladislav Horai, solistul Operei Naționale Odesa, tenor de talie mondială, voluntar, tată, om cu inimă mare și Artist Emerit al Ucrainei, a fost ucis", a
Colegii săi de la Opera din Odesa au menționat: "Vocea lui Vladislav era cunoscută în întreaga lume, dar inima lui aparținea Ucrainei. Vladislav nu a fost doar un interpret talentat- a fost un exemplu de putere, demnitate și bunătate în viață. Chiar și în cele mai întunecate vremuri, nu a stat deoparte- a ajutat, s-a oferit voluntar și i-a sprijinit pe ceilalți.”
Vladislav Horai, Artist Emerit al Ucrainei
După cum se menționează pe site-ul Teatrului Național Academic de Operă și Balet din Odesa, Vladislav Horai a fost laureat al concursului național de muzică de cameră de la Hmelnițki și laureat al Concursului Internațional de Canto Antonín Dvořák (Karlovy Vary, Cehia).
El a lucrat pentru trupa de operă a Teatrului Național Academic de Operă și Balet din Odesa din 1993.
În 2013, i s-a acordat titlul onorific de Artist Emerit al Ucrainei. Repertoriul cântărețului include peste douăzeci de roluri de operă.
Trupele ruse au lansat un asalt susținut în ultimele săptămâni pe frontul de la Sumî.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc 'murdar și politic' în privința viitorului schimb de prizonieri, relatează presa de la Kiev.
"Partea rusă, ca de obicei, încearcă să joace un joc murdar și politic", a declarat Zelenski în discursul său de seară, adăugând că dacă Rusia nu va respecta acordul, aceasta va 'arunca o mare îndoială' asupra eforturilor diplomatice de a pune capăt unui război care durează de mai bine de trei ani.