Care este durata minimă a concediului de odihnă pe care putem să îl luăm anual: Prevederi importante din Codul Muncii

Află care durata minimă a concediului de odihnă pe care putem să îl luăm anual: Prevederi importante din Codul Muncii!

Concediul de odihnă anual reprezintă un drept fundamental al fiecărui salariat, garantat de Codul Muncii. Acesta are rolul de a asigura refacerea capacității de muncă și menținerea sănătății angajaților. În cele ce urmează, prezentăm cele mai importante prevederi legale privind durata minimă a concediului de odihnă anual și modul în care acesta se acordă.

Durata minimă a concediului de odihnă anual

Potrivit Codului muncii, durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare.

Acest prag este stabilit prin lege și nu poate fi redus, indiferent de tipul contractului individual de muncă sau de durata timpului de lucru.

Stabilirea duratei efective a concediului

Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește prin contractul individual de muncă, cu respectarea prevederilor legale și a contractelor colective de muncă în vigoare. Astfel, angajatorii pot acorda un număr mai mare de zile de concediu, dar nu pot coborî sub limita minimă prevăzută de lege.

Citește și: Ei sunt angajații care au zile în plus de concediu de odihnă în 2026. Sunt mai multe categorii

Zile care nu se includ în concediul de odihnă

Este important de știut că sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum și zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă, nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.

Acestea se acordă separat și nu reduce numărul zilelor de concediu.

Perioade asimilate activității prestate

La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, anumite perioade sunt considerate activitate prestată, chiar dacă salariatul nu a lucrat efectiv. Printre acestea se numără:

  • incapacitatea temporară de muncă
  • concediul de maternitate
  • concediul paternal
  • concediul de risc maternal
  • concediul pentru îngrijirea copilului bolnav
  • concediul de îngrijitor
  • perioada absenței de la locul de muncă în condițiile art.
    152² din Codul muncii

Aceste perioade nu afectează dreptul salariatului la concediu de odihnă anual.

Citește și: Concediul medical în 2026: cum se acordă și câți bani primesc angajații

Întreruperea concediului de odihnă

În situația în care, pe durata efectuării concediului de odihnă anual, intervine incapacitatea temporară de muncă sau unul dintre concediile speciale (maternitate, risc maternal, îngrijirea copilului bolnav), concediul de odihnă se întrerupe.

Zilele rămase neefectuate vor fi acordate după încetarea situației respective sau, dacă acest lucru nu este posibil, vor fi reprogramate.

Dreptul la concediu în cazul concediului medical prelungit

Chiar și în situația în care incapacitatea temporară de muncă se menține pe întreaga durată a unui an calendaristic, salariatul nu își pierde dreptul la concediul de odihnă anual. Angajatorul are obligația de a acorda concediul într-o perioadă de 18 luni, începând cu anul următor celui în care salariatul s-a aflat în concediu medical.

 


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri