În data de 25 septembrie, 2001, vorbind în fața parlamentului german, în ceea ce el a numit „ limbajul lui Goethe, Schiller și Kant”, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin a declarat:  „Rusia este o națiune europeană prietenoasă. Pacea stabilă pe continent este un obiectiv primordial pentru națiunea noastră.”

Președintele rus, ales în anul precedent la vârsta de 47 de ani, după o ascensiune fulgerătoare din obscuritate, a continuat să descrie „drepturile și libertățile democratice” drept „obiectivul cheie al politicii interne a Rusiei”.

Citeste si: Kremlin: Afirmațiile lui Joe Biden despre sfârșitul puterii lui Putin sunt "îngrijorătoare"

Membrii Bundestagului l-au ovaționat în picioare, emoționați de reconcilierea pe care Putin părea să o întruchipeze în Berlinul ce a simbolizat diviziunea dintre Occident și lumea sovietică totalitară.

Norbert Röttgen, un reprezentant de centru-dreapta care a condus Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului timp de câțiva ani, a fost printre cei care s-au ridicat în picioare. „Putin ne-a convins”, a afirmat acesta. „Vocea îi era destul de blândă, în germană, o voce care te tentează să crezi ce ți se spune. Aveam motive să credem că există o perspectivă viabilă a păcii.”

Citeste si: Afișarea literei „Z” ar putea fi considerată infracțiune în Germania

În prezent, uniunea nu mai există, Ucraina se luptă să supraviețuiască, după ce a fost lovită de armata trimisă de Putin pentru a-și demonstra convingerea că națiunea ucraineană este un mit.

Peste 3,7 milioane de ucraineni sunt refugiați; numărul morților crește în fiecare zi, iar acea voce mieroasă a lui Putin s-a transformat într-o retorică dezordonată care respinge drept „trădător” orice rus care rezistă violenței dictaturii sale înăsprite.

Oponenții săi, o „a cincea coloană” manipulată de Occident, vor avea o soartă urâtă, a promis Putin în această lună. Adevărații ruși, a spus el, „i-ar scuipa” și astfel ar realiza „o autopurificare necesară a societății”.

Între aceste voci ale rațiunii între acești doi bărbați aparent diferiți, se află 22 de ani de putere și cinci președinți americani. Pe măsură ce China a crescut în influență, pe măsură ce America a luptat și a pierdut războaiele din Irak și Afganistan, pe măsură ce tehnologia a legat lumea întreagă prin fire invizibile, o enigmă rusă a căpătat formă la Kremlin.

Citeste si: Anonymous: ”Guvernul ungar și premierul Viktor Orbán continuă să acționeze ca un cal troian al Kremlinului în Europa”

Statele Unite și aliații săi, prin exces de optimism sau naivitate, pur și simplu s-au înșelat de la început în legătură cu Putin? Sau s-a transformat de-a lungul timpului în războinicul de astăzi, fie din cauza provocării vestice, a nemulțumirii adunate sau a intoxicației vertiginoase a unei guvernări prelungite din ce în ce mai izolată?

Vladimir Putin este o enigmă, dar este și cea mai publică dintre figuri. Văzută din perspectiva pariului său nesăbuit din Ucraina, apare o imagine a unui bărbat care a profitat de aproape fiecare mișcare a Occidentului în interesul lui.

Citeste si: Premierul Nicolae Ciucă: "Avem nevoie de apărare mai puternică și de descurajarea Rusiei"

Pe măsură ce nemulțumirile creșteau, bucată cu bucată, an de an, distincția s-a estompat. De fapt, el a devenit statul, s-a contopit cu Rusia, destinele lor fuzionând într-o viziune din ce în ce mai mesianică a gloriei imperiale restaurate.

Ascensiunea unui autoritar

Născut în 1952 într-un oraș numit atunci Leningrad, Vladimir Putin a crescut în umbra războiului sovieticilor cu Germania nazistă, cunoscut de ruși drept Marele Război Patriotic. Tatăl său a fost grav rănit, un frate mai mare a murit în timpul brutalului asediu german de 872 de zile al orașului, iar un bunic lucrase pentru Stalin ca bucătar.

Sacrificiile imense ale Armatei Roșii în înfrângerea nazismului nu au fost abstracte, ci palpabile în familia sa modestă, ca și pentru mulți alți ruși din generația sa. Putin a învățat de tânăr că, așa cum a spus el, „cei slabi sunt învinși”.

Putin a adus Rusiei o măsură din acest confort în primii opt ani de președinție. Economia a galopat, investițiile străine s-au revărsat. „A fost poate cea mai fericită perioadă din viața țării, cu o măsură de prosperitate și un nivel de libertate care nu s-au egalat niciodată în istoria Rusiei”, a spus Alexander Gabuev, un senior la Centrul Carnegie din Moscova.

Citeste si: Orașul Cernihiv a rămas fără apă, încălzire și curent

Gabuev, care, la fel ca mii de ruși liberali, a fugit la Istanbul de la începutul războiului din Ucraina, a adăugat că „a fost multă corupție și concentrare a bogăției, dar și multe pânze care se ridicau. Și amintiți-vă, în anii 1990, toată lumea fusese săracă lipită.” Acum, clasa de mijloc ar putea pleca în vacanță în Turcia sau Vietnam.

Problema lui Putin a fost că pentru a diversifica o economie, era convins că statul de drept ajută. Studiase dreptul la Universitatea din Sankt Petersburg și pretindea că îl respectă. De fapt, puterea s-a dovedit a fi piatra lui de temelie.

A disprețuit subtilitățile legale. „De ce ar împărți puterea când ar putea trăi din petrol, gaze, alte resurse naturale și suficientă redistribuire pentru a-i face pe oameni fericiți?” spuse Gabuev.

Citeste si: Ucraina va acorda ”Premiul pentru pace” companiilor care au părăsit Rusia

„După ce s-a jucat cu un stat de drept autoritar, el a devenit pur și simplu oligarhul șef și a transformat statul în mecanismul de aplicare al planului său oligarhic”, a spus Timothy Snyder, proeminentul istoric al fascismului

Totuși, cea mai mare țară de pe pământ, care se întinde pe 11 fusuri orare, avea nevoie de mai mult decât de redresare economică pentru a se menține la suprafațaă. Putin fusese format într-o lume sovietică care susținea că Rusia nu este o mare putere decât dacă își domina vecinii. Zgomotele la ușa țării au contestat această doctrină.

Citeste si: Zelenski: Am găsit uniforme de paradă în primele convoaie rusești capturate. Credeau că vor defila pe Maidan în 3-4 zile

În noiembrie 2003, Revoluția Trandafirilor din Georgia a pus acea țară ferm pe un curs occidental. În 2004 – anul celei de-a doua expansiuni post-Război Rece a NATO, care a adus în Estonia, Lituania, Letonia, Bulgaria, România, Slovacia și Slovenia – proteste masive de stradă, cunoscute sub numele de Revoluția Portocalie, au izbucnit și în Ucraina. 

A început trecerea  de la cooperarea cu Occidentul la confruntare. Lent, dar direcția generală a fost stabilită. Odată, întrebat de Merkel care a fost cea mai mare greșeală a lui, președintele rus a răspuns: „Să am încredere în tine”.

Ciocnire cu Occidentul

Din 2004 încolo, a devenit evidentă o schimbare a Rusiei lui Putin.

Președintele a anulat alegerile pentru guvernatorii regionali la sfârșitul anului 2004, transformându-i în ”numiți de la Kremlin”. Televiziunea rusă arăta din ce în ce mai mult ca televiziunea sovietică în propaganda sa nediluată.

În 2006, Anna Politkovskaya, o jurnalistă de investigație care critica încălcările drepturilor în Cecenia, a fost ucisă la Moscova de ziua lui Putin. Un alt critic de la Kremlin, Alexander Litvinenko, un fost agent de informații, care a numit Rusia „un stat mafiot”, a fost ucis la Londra, otrăvit de spionii ruși cu o substanță radioactivă.

Citeste si: Gafa unui oficial rus din Apărare: i-a urat unui soldat, pe patul de spital, "să se pună pe picioare". Tânărul și-a pierdut piciorul în război

Pentru Putin, extinderea NATO în țări care făcuseră parte din Uniunea Sovietică sau a imperiului său est-european de după război a reprezentat o trădare americană. Dar amenințarea unei democrații occidentale de succes în pragul său pare să fi evoluat într-o amenințare mai imediată la adresa sistemului său din ce în ce mai represiv.

„Coșmarul lui Putin nu este NATO, ci democrația”, a spus Joschka Fischer, fost ministru de externe german. „Sunt revoluțiile de culoare, mii de oameni pe străzile din Kiev. Odată ce a îmbrățișat o ideologie imperială, militară ca temelie a Rusiei ca putere mondială, nu a fost în stare să tolereze acest lucru.”

Deși Putin a descris o Ucraina înclinată spre vest ca pe o amenințare la adresa securității ruse, a fost mai degrabă o amenințare pentru sistemul autoritar al lui Putin însuși. Radek Sikorski, fostul ministru de externe polonez, a spus: „Putin are, desigur, dreptate că o Ucraina democratică, integrată cu Europa și de succes este o amenințare de moarte pentru Putinism. Aceasta, mai mult decât apartenența la NATO, este problema.”

Citeste si: Ministerul Mediului: Teritoriul României nu va fi afectat de incendiile din zona Cernobîl

Președintele rus nu acceptă bine amenințările cu moartea, reale sau imaginare. Ura lui față de slăbiciune a dictat o tendință spre violență. Cu toate acestea, democrațiile occidentale au întârziat să absoarbă această lecție de bază.

Aveau nevoie de Rusia și nu numai pentru petrol și gaze. Președintele rus, care a fost primul care l-a numit pe președintele Bush după 9/11, a fost un aliat potențial important în ceea ce a ajuns să fie numit Războiul global împotriva terorii. S-a îmbinat cu propriul său război din Cecenia și cu tendința de a se vedea ca parte a unei bătălii civilizaționale în numele creștinismului.

Dar Putin a fost mult mai puțin încântat de  „agenda pentru libertate” a lui Bush, anunțată în a doua sa inaugurare din ianuarie 2005, un angajament de a promova democrația în întreaga lume în urmărirea unei viziuni neoconservatoare.

În fiecare avânt pentru libertate,Putin a văzut acum mâna ascunsă a Statelor Unite. 

Când François Hollande, fostul președinte francez, l-a întâlnit pe Putin câțiva ani mai târziu, acesta a fost surprins să descopere că se referă la americani drept „yankei”. Acești yankei „ne-au umilit, ne-au pus pe locul doi”, i-a spus Putin. NATO a fost o organizație „agresivă prin natura sa”, folosită de Statele Unite pentru a pune Rusia sub presiune, chiar și pentru a stârni mișcări pentru democrație.

Citeste si: "Rusia încearcă să ne împartă după modelul Coreea de Nord și Coreea de Sud”. Scenariu sumbru de la Kiev

„S-a exprimat într-un mod rece și calculat”, a spus Hollande. „Este un om care își dorește mereu să demonstreze un fel de determinare implacabilă, dar și sub formă de seducție, aproape de blândețe. Un ton agreabil alternează cu izbucniri brutale, care sunt astfel făcute mai eficiente.”

Cu cât a crescut mai sigur în puterea sa, cu atât Putin pare să fi revenit la ostilitatea față de Statele Unite. Bombardarea Belgradului de către NATO în 1999 în timpul războiului din Kosovo și invazia Statelor Unite ale Irakului în 2003 îi dăduseră deja o neîncredere sănătoasă în invocările americane ale Cartei Națiunilor Unite și ale dreptului internațional.

Citeste si: Informatii despre pulsul normal in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?- wowbiz.ro

Convins de excepționalismul Rusiei, de soarta ei inevitabilă de a fi o mare putere, el nu putea suporta excepționalismul american, percepția că America își folosește puterea în numele unui destin unic, o misiune inerentă de a răspândi libertatea într-o lume în care Statele Unite au fost singurul hegemon.

Citeste si: Războiul poate să aducă sfârșitul lumii. Papa Francisc: „Destul! Opriţi-vă! Lăsaţi armele să tacă!”

Aceste ranchiuni au ajuns la apogeu în discursul feroce al lui Putin din 2007 la Conferința de Securitate de la München. „Statele Unite, și-au depășit granițele naționale în toate privințele”, a declarat el în fața unui public șocat.

 O „lume unipolară” a fost impusă după Războiul Rece cu „un centru de autoritate, un centru de forță, un centru de luare a deciziilor”.

Rezultatul a fost o lume „în care există un singur stăpân, un singur suveran și, în cele din urmă, acest lucru este dăunător”. 

Amenințarea expansiunii NATO

După discursul de la Munchen, Germania mai avea speranțe în Putin. Merkel, crescută în Germania de Est, vorbitoare de limbă rusă, formase o relație cu el. Putin și-a dus cei doi copii la școala germană din Moscova după întoarcerea sa de la Dresda. Îi plăcea să citeze din poezii germane. „A existat o afinitate”, a spus Heusgen, principalul ei consilier diplomatic. "O intelegere."

A lucra cu Putin nu ar putea însemna însă să-i dictezi. „Am crezut profund că nu ar fi bine să aducem Georgia și Ucraina în NATO”, a spus Heusgen. „Ar aduce instabilitate.”

Articolul 10 din Tratatul NATO spune că orice nou membru trebuie să fie în măsură să „contribuie la securitatea zonei Atlanticului de Nord”. Angelei Merkel nu i-a fost clar cum vor face asta cele două țări în cauză.

Citeste si: "Alte 6 țări trebuie denazificate după Ucraina". Anunțul de la Moscova despre lista neagră a lui Putin

Statele Unite, însă, nu au fost dispuse să facă compromisuri. Bush dorea un „Plan de acțiune pentru aderare”(MAP) pentru Ucraina și Georgia, un angajament specific de a aduce cele două țări în alianță, care să fie anunțat la summitul NATO din aprilie 2008 de la București.

Extinderea NATO asigurase securitatea a 100 de milioane de europeni eliberați din imperiul totalitar sovietic; nu ar trebui să se oprească.

Burns, în calitate de ambasador, s-a opus. Într-un mesaj clasificat de atunci către Condoleezza Rice, el a scris: „Intrarea Ucrainei în NATO este cea mai strălucitoare dintre toate liniile roșii pentru elita rusă (nu doar pentru Putin). În mai bine de doi ani și jumătate de conversații cu jucători-cheie ruși, încă nu am găsit pe nimeni care să privească Ucraina în NATO ca fiind altceva decât o provocare directă a intereselor ruse.”

Deja, în februarie 2008, Statele Unite și mulți dintre aliații săi recunoscuseră independența Kosovo față de Serbia, o declarație unilaterală respinsă ca ilegală de Rusia și văzută ca un afront la adresa unei națiuni slave.

Bermann, fostul ambasador al Franței la Moscova, și-a amintit că Serghei V. Lavrov, ministrul rus de externe, a avertizat-o la acea vreme: „Ai grijă, este un precedent, va fi folosit împotriva ta”.

Care este parcursul lui Vladimir Putin în cei 22 de ani de când se află la puterea Rusiei. Cum s-a transformat din om de stat în tiran

Citeste si: Soldații ruși au eliberat primarul unui oraș din Ucraina și au fost de acord să se retragă după protestele localnicilor

Franța s-a alăturat Germaniei la București pentru a se opune MAP pentru Georgia și Ucraina. „Germania nu a vrut nimic”, și-a amintit Rice. „Spunea că nu poți accepta o țară cu un conflict înghețat precum Georgia” – o aluzie la conflictul tensionat dintre Georgia și republicile separatiste, susținute de ruși și autodeclarate, Osetia de Sud și Abhazia.

La care Sikorski, ministrul polonez de externe, a replicat: „Ați fost un conflict înghețat timp de 45 de ani!”

Compromisul a fost dezordonat. Declarația liderilor NATO spunea că Ucraina și Georgia „vor deveni membre ale NATO”. Dar s-a oprit înainte de a susține un plan de acțiune care să facă posibilă o astfel de aderare.

Ucraina și Georgia au rămas cu o promisiune goală, însărcinate să plutească la infinit într-un teritoriu strategic al nimănui, în timp ce Rusia s-a înfuriat.

Citeste si: Germania va achiziționa un scut antirachetă israelian ce va putea acoperi Polonia, România şi ţările baltice

Putin a venit la București și a rostit ceea ce Rice a descris drept un „discurs emoționant”, sugerând că Ucraina este o țară inventată, remarcând prezența a 17 milioane de ruși acolo și numind Kievul mama tuturor orașelor rusești- o afirmație care s-a transformat într-o obsesie.

Totuși, cu toate diferențele, nu se instaurase o ostilitate totală. Președintele Bush și Condoleezza Rice au mers în stațiunea preferată a lui Putin, Soci, pe coasta Mării Negre.

Putin le-a arătat locurile planificate pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2014. El l-a prezentat pe Dmitri A. Medvedev, asociatul său de multă vreme care avea să devină președinte în mai, ca parte a unei manevre coregrafiate de a respecta limitele constituționale ale Rusiei, dar să îi permită lui Putin să se întoarcă la Kremlin în 2012, după o perioadă, ca prim-ministru.

Trei luni mai târziu, în Georgia a izbucnit un război de cinci zile. Rusia a numit-o o operațiune de „impunere a păcii”. După ce a provocat un atac impetuos georgian asupra forțelor sale din Osetia de Sud, Rusia a invadat Georgia.

Citeste si: O refugiată din Ucraina, găsită moartă în piscina unui hotel din România

Scopul său strategic a fost neutralizarea oricăror ambiții de aderare a Georgiei la NATO; acest lucru a fost realizat în mare măsură. Moscova a recunoscut independența Abhaziei și a Osetiei de Sud, integrându-le în Rusia.

Vladimirl Putin, în maniera sa deliberată, trasase o primă linie în nisip, fără un răspuns semnificativ occidental.

Noi impotriva lor

Pe 7 mai 2012, în timp ce un salut cu 30 de arme a răsunat deasupra Moscovei, Putin a revenit la președinția Rusiei. Înfiorător și din ce în ce mai convins de perfidia și decadența occidentală, el a fost în multe privințe un om schimbat.

Izbucnirea amplelor proteste de stradă cu cinci luni mai devreme, cu manifestanți purtând pancarte pe care scria „Putin este un hoț”, i-a consolidat convingerea că Statele Unite sunt hotărâte să aducă o revoluție de culoare în Rusia.

Manifestațiile au izbucnit după alegerile parlamentare din decembrie 2011, care au fost considerate pe scară largă ca frauduloase de către observatorii interni și internaționali. Tulburările au fost în cele din urmă zdrobite.

Putin a acuzat-o atunci pe Hillary Clinton, pe atunci Secretar de Stat, că este principalul instigator. „Ea a dat tonul unor actori din țara noastră, le-a dat un semnal”, a spus el. Hillary Clinton a replicat că, în conformitate cu valorile Americii, „ne-am exprimat îngrijorarea  bine întemeiată cu privire la desfășurarea alegerilor”.

Citeste si: Crucea Roșie Internațională, acuzată că ar fi ajutat Rusia să-i deporteze pe ucraineni

Totuși, ideea că Putin a reprezentat vreo amenințare serioasă la adresa intereselor americane a fost în mare măsură respinsă într-un Washington axat pe înfrângerea Al-Qaida. Guvernatorul Mitt Romney a fost luat în râs de Obama după ce a spus că cea mai mare amenințare geopolitică cu care se confruntă Statele Unite este Rusia.

„Războiul Rece s-a încheiat de 20 de ani”, a spus Obama în timpul unei dezbateri prezidențiale din 2012.

Rusia, sub presiunea americană, s-a abținut de la votul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite din 2011 pentru intervenția militară în Libia, care a autorizat „toate măsurile necesare” pentru a proteja civilii. Când această misiune, în percepția lui  Putin, s-a transformat în răsturnarea colonelului Muammar el-Qaddafi, care a fost ucis de forțele libiene, președintele rus a fost furios.

Aceasta a fost încă o confirmare suplimentară a ilegalității internaționale a Americii.

Michel Duclos, fost ambasador francez în Siria și acum consilier special al Institutului Montaigne din Paris, plasează „alegerea repolarizării” definitive a lui Vladimir Putin în 2012. China se ridicase, oferind noi opțiuni strategice. „Devenise convins că Occidentul era în declin după criza financiară din 2008”, a spus Duclos. „Calea de urmat acum era confruntarea.”

Pentru acest scenariu, Putin se înarmase cu întăriri culturale și religioase. S-a prezentat drept întruchiparea macho a valorilor creștine ortodoxe conservatoare împotriva îmbrățișării ireligioase a Occidentului a căsătoriei între persoane de același sex, feminismului radical, homosexualității, imigrației în masă și a altor manifestări ale „decadenței”.

Statele Unite și aliații săi, în spusele lui Putin, voiau să globalizeze aceste valori subversive sub acoperirea promovării democrației și a drepturilor omului. Sfânta Rusia s-ar împotrivi acestei omogenizări nefaste.

Citeste si: Sean Penn amenință că își va distruge trofeele Oscar dacă Volodimir Zelenski nu va participa la Gală

Putinismul, așa cum era acum concretizat, s-a opus unui Occident fără Dumnezeu. Moscova a avut din nou o ideologie. A fost una de rezistență conservatoare și a atras liderii de dreapta din întreaga Europă și nu numai.

A fost și, se pare, o reflectare a ceva mai mult. Când, în documentarul lui Oliver Stone, Putin este întrebat dacă a avut vreodată „zile proaste”, răspunsul lui a fost: „Nu sunt femeie, așa că nu am zile proaste”. 

Mai târziu, Stone îl întreabă despre homosexuali și armată. „Dacă faci un duș într-un submarin cu un bărbat și știi că este gay, ai o problemă cu asta?” Putin răspunde: „Ei bine, prefer să nu merg cu el la duș. De ce să-l provoc? Dar știi, sunt un maestru la judo.”

Citeste si: Gagea, deranjat de gestul pe care l-a făcut Alexandra atunci când l-a luat pe Bogdan de mână. „Ai impresia că Bogdan nu are șanse în fața nimănui?”- kfetele.ro

Citeste si: Prima reacției a Mishei după ce s-a zvonit că s-a împăcat cu Connect-R: ”Vă rog eu încetați!”- radioimpuls.ro

Aceasta, aparent, a fost menită ca o glumă.

Dar Putin nu glumea cu privire la provocarea sa conservatoare la adresa culturii occidentale. I-a permis să-și dezvolte propriul sprijin în Europa în rândul partidelor de extremă dreapta, precum Mitingul Național al Franței, fost Frontul Național, care a primit un împrumut de la o bancă rusă. Naționalismul autocrat și-a reînviat atractivitatea, contestând liberalismul democratic pe care liderul rus îl va declara „învechit” în 2019.

O serie de scriitori și istorici fasciști sau naționaliști cu idei mistice despre destinul și soarta Rusiei, printre care proeminentul Ivan Ilyin, au influențat din ce în ce mai mult gândirea liderului de la Kremlin. Ilyin a văzut soldatul rus ca „voința, forța și onoarea statului rus” și a scris: „Rugăciunea mea este ca o sabie. Și sabia mea este ca o rugăciune.” Putin a început să-l citeze frecvent.

Citeste si: Joe Biden l-a numit "măcelar" pe Vladimir Putin

Când președintele rus a călătorit la Kiev în iulie 2013, pentru a marca cea de-a 1025-a aniversare de la convertirea la creștinism a Prințului Vladimir al Rusiei de la Kiev, el a promis că va proteja „patria noastră comună, Marea Rus”. Mai târziu avea să ridice o statuie a lui Vladimir în fața Kremlinului.

Pentru Ucraina, totuși, o astfel de „protecție” rusă devenise puțin mai mult decât o amenințare ușor voalată, indiferent de legăturile culturale, lingvistice și familiale extinse dintre cele două țări.

„Polonia a fost invadată de multe ori de Rusia”, a spus Sikorski, fostul ministru de externe polonez. „Dar amintiți-vă, Rusia nu invadează niciodată. Vine doar în sprijinul minorităților vorbitoare de limbă rusă pe cale de dispariție.”

Un lider încurajat

Dorind la început să restabilească ordinea în Rusia și să câștige respect internațional – în special în Occident – ​​el a devenit convins că o Rusie bogată în venituri din petrol și noi arme de înaltă tehnologie ar putea cuceri lumea, poate desfășura forță militară și poate întâmpina o rezistență redusă.

„Puterea, pentru ruși, stă în  arme. Nu în economie”, a spus fosta ambasadoare a Franței, care a urmărit îndeaproape militarizarea constantă a societății ruse. Ea a fost impresionată în special de afișarea video grandioasă a armelor nucleare și hipersonice avansate, prezidată de președinte într-un discurs adresat națiunii din martie 2018.

„Nimeni nu ne-a ascultat”, a proclamat Putin. „Ascultă-ne acum. Eforturile de a controla Rusia au eșuat”.

Un moment important în evoluția lui Putin pare să fi venit odată cu decizia de ultimă oră a lui Obama, în 2013, de a nu bombarda Siria, după ce Bashar al-Assad, președintele sirian, a depășit „linia roșie” americană împotriva utilizării armelor chimice.

Citeste si: Joe Biden: „Putin nu poate rămâne la putere”. Reacția Kremlinului

Obama a argumentat pentru război în fața unui Congres reticent, iar sub amenințarea și presiunea americană persistentă din partea Moscovei, al-Assad a fost de acord cu distrugerea armelor.

Ezitarea pare să fi lăsat o impresie asupra lui Putin. „Cred că a fost decisiv”, a spus Hollande, fostul președinte francez, care pregătise avioane de război să ia parte la atacul militar planificat.

„Decisiv pentru credibilitatea americană și asta a avut consecințe. După aceea, cred, Putin l-a considerat pe Obama slab”.

Cu siguranță, Putin și-a intensificat rapid eforturile de extindere a puterii ruse.

Ucraina, prin înlăturarea liderului său susținut de Moscova într-o revoltă populară sângeroasă din februarie 2014 și, astfel, respingând de facto dorința lui Putin de a se alătura Uniunii Eurasiatice, mai degrabă decât să urmărească un acord de asociere cu Uniunea Europeană, a comis imperdonabilul.

Acesta a fost spectrul devorator al revoluției culorilor devenit realitate. A fost, a insistat Putin, o „lovitură de stat” susținută de americani.

Au urmat anexarea Crimeei și orchestrarea conflictului militar din estul Ucrainei, care a creat două regiuni separatiste susținute de ruși.

Cu două decenii mai devreme, în 1994, Rusia semnase un acord cunoscut sub numele de Memorandumul de la Budapesta, prin care Ucraina a renunțat la vastul său arsenal nuclear în schimbul unei promisiuni de respect pentru suveranitatea sa și granițele existente. Dar Putin nu era interesat de acest angajament.

Mai târziu, Rusia a ordonat forțelor ruse să intre în Siria și, în 2016, s-a angajat în bombardamentul feroce al Alepului.

Citeste si: Durerea unei mame din Ucraina. A fugit din calea bombardamentelor de mână cu fetița

Într-un discurs la fel de violent precum cel al lui Putin din 2007, Lavrov i-a acuzat pe ucraineni că s-au implicat într-o orgie de „violență naționalistă” caracterizată prin epurări etnice îndreptate împotriva evreilor și rușilor. Anexarea Crimeei a avut loc pentru că o revoltă populară a cerut „dreptul la suveranitate” conform Cartei Națiunilor Unite, a susținut el.

Statele Unite, în relatarea lui Lavrov, au fost conduse de o dorință nesățioasă de dominație globală. Europa, odată terminat Războiul Rece, ar fi trebuit să construiască „casa europeană comună” – o „zonă economică liberă” de la Lisabona la Vladivostok – în loc să extindă NATO spre est.

Dar nu mulți oameni ascultau. Statele Unite și cea mai mare parte a Europei- cu atât mai puțin statele cele mai apropiate de Rusia- au alunecat mai departe în credința, rar pusă la îndoială, că amenințarea rusă, deși creștea, era limitată; că Putin a fost un om rațional a cărui utilizare a forței implica o analiză serioasă cost-beneficiu; și că pacea europeană era asigurată.

Oligarhii au continuat să-și facă din „Longradul” casa lor; Partidul Conservator din Marea Britanie a fost bucuros să ia bani de la ei. Personalități proeminente din Germania, Franța și Austria au fost bucuroși să accepte sinecure rusești bine plătite. Petrol și gaze rusești s-au revărsat în Europa.

Războiul din Ucraina

Inimaginabilul se poate întâmpla. Războiul Rusiei în Ucraina este o dovadă în acest sens. 

În izolarea COVID-19, aparent dublată de germafobia care l-a determinat pe liderul rus să impună aranjamente extraordinare oricui îl întâlnește, toate obsesiile lui Putin despre cele 25 de milioane de ruși pierduți în patria lor la destrămarea Uniunii Sovietice par să se fi coagulat.

După ce președintele Emmanuel Macron al Franței s-a întâlnit luna trecută cu Putin la capetele opuse ale unei mese de 6 metri, el le-a spus jurnaliștilor din avionul său că l-a găsit mai rigid, izolat și mai inflexibil din punct de vedere ideologic decât la întâlnirea lor anterioară din 2019.

Citeste si: Peste o sută de copii au fost uciși de bombardamentele rusești din Ucraina

Asistenții lui Macron L-a descris pe Putin ca fiind schimbat fizic, cu fața umflată. „Paranoic” a fost cuvântul ales de principalul consilier diplomatic al președintelui francez pentru a descrie un discurs al liderului de la Kremlin chiar înainte de război.

În tratatul de 5.000 de cuvinte despre „Unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor” pe care l-a scris în izolarea sa de vara trecută și pe care l-a distribuit membrilor forțelor armate, problema Ucrainei pare presantă. Argumentul este că încă din secolul al IX-lea  „Rusia a fost jefuită, într-adevăr” și Ucraina găzduiește acum „radicali și neonaziști” care vor să ștergă orice urmă a Rusiei.

„Nu vom permite niciodată ca teritoriile noastre istorice și oamenii din apropierea noastră care locuiesc acolo să fie folosiți împotriva Rusiei”, a scris el. „Și celor care vor întreprinde o astfel de încercare, aș dori să le spun că în acest fel își vor distruge propria țară.”

Intenția lui, în retrospectivă, era destul de clară, cu multe luni înainte de invazie. 

Dar de ce acum? Occidentul, concluzionase demult Putin, era slab, divizat, decadent, supus consumului privat și promiscuității. Germania avea un nou lider, iar Franța alegeri iminente. Un parteneriat cu China a fost cimentat.

Informațiile slabe l-au convins că trupele ruse vor fi întâmpinate ca eliberatori cel puțin în zone largi din estul Ucrainei.

Citeste si: Celebra lunetistă "Baghera", capturată de forțele armate ale Ucrainei. Rușii au abandonat-o rănită pe câmpul de luptă

Dintr-o singură lovitură,  Putin a șocat NATO, a pus capăt neutralității elvețiene și a pacifismului german postbelic, a unit o Uniune Europeană adesea fragmentată, a pus piedici economiei rusei, a provocat un exod masiv de ruși educați și a întărit tocmai ceea ce a negat că existase vreodată: națiunea ucraineană. El a fost depășit de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care a devenit eroul unei lumi întregi.

Președintele Biden l-a numit pe Putin „brută”, „criminal de război” și „ucigaș”. „Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”, a spus el sâmbătă în Polonia. Cu toate acestea, liderul rus păstrează rezerve profunde de sprijin în Rusia și un control strict asupra serviciilor sale de securitate.

Că puterea corupe este bine cunoscut. O distanță imensă pare să-l despartă pe omul care a cucerit Bundestag-ul în 2001 cu un discurs conciliant de liderul răzvrătit care îi acuză pe „trădătorii naționali” seduși de Occident care „nu se pot lipsi de foie gras, stridii sau așa-zisele libertăți de gen”.

Dacă războiul nuclear rămâne o posibilitate îndepărtată, acesta este mult mai puțin îndepărtat decât acum o lună – un subiect al conversațiilor regulate la mesele din toată Europa, în timp ce  Putin urmărește „de-nazificarea” unei țări al cărei lider este evreu.

Citeste si: Socrul lui Vladimir Putin are un mesaj dur pentru ginerele său. Bărbatul nu este de acord cu războiul


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si