Mai sunt doar câteva zile până când “Casa iubirii”, reality show-ul prezentat de Andreea Mantea, îşi va deschide porţile, la Kanal D. Emoţiile sunt uriaşe atât pentru concurenţi, cât şi pentru Andreea Mantea şi echipa din spatele acestui show impresionant, ce va putea fi urmărit, începând de luni, 4 aprilie, de la ora 10:00. Emisiunea va fi difuzată de luni până vineri, de la 10:00 şi de la 17:00, şi în fiecare sâmbătă şi duminică, de la 17:00 şi 19:00.

Ce este nou în reality show-ul prezentat de Andreea Mantea

Telespectatorii vor avea ocazia să îi descopere luni, de la ora 10:00, pe cei 14 concurenţi care pornesc într-o călătorie cu totul specială a căutarii sufletului pereche. Cu toţii vor trece printr-o serie de încercări de-a lungul cărora telespectatorii îi vor descoperi într-o mulţime de ipostaze. De altfel, concurenţii vor avea o zi specială dedicată “confesiunilor”, în care îşi vor putea face cunoscute poveştile de viaţă celor din faţa micilor ecrane, dar şi celor aflaţi în Casa iubirii, alături de ei.

Citeste si: Andreea Antonescu, la „Dimineața cu noi”: „Scopul meu este acela ca Sienna să vadă în mine cea mai bună prietenă a ei!”

În fiecare joi, cei 14 căutători ai dragostei îşi vor deschide sufletul şi, la rândul lor, vor asculta ce au de împărtăşit ceilalţi,  încercând să îi înţeleagă şi să îi cunoască mai bine pe aceştia.

”Casa iubirii” va fi un adevărat spectacol

O altă zi extrem de importantă şi de plină de suprize va fi cea de sâmbătă, când concurenţii vor avea parte de vizite în Casa iubirii.  Vor fi prezenţi în Casa invitaţi din diferite domenii, prieteni sau chiar membri ai familiilor concurenţilor.

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro

Citeste si: “Casa iubirii”, reality show-ul prezentat de Andreea Mantea, începe pe 4 aprilie, la Kanal D!

De asemenea, vor veni în emisiune şi artişti, cântăreţi care să le ofere concurenţilor  momente de entertainment memorabile.

În Casa iubirii, le oferim concurenţilor toate condiţiile ca ei să evolueze, să învete lucruri utile, dar să se şi simtă bine şi să îsi poată da frâu liber sentimentelor. Ce le cer în mod deosebit este să fie cu inima deschisă şi să fie conştienţi că această experienţă le va deschide mintea şi sufletul. Suntem nerăbdători să începem emisiunea şi îi invităm pe telespectatori să fie alături de noi în această frumoasă călătorie, începând de luni, de la ora 10:00 ”, a spus Andreea Mantea.

Așteptarea a luat sfârșit

Cel mai aşteptat reality show al momentului, “Casa iubirii”, prezentat de Andreea Mantea, va avea premiera luni, 4 aprilie, de la ora 10:00. Emisiunea, o călătorie impresionantă pentru găsirea sufletului pereche,  va putea fi urmarită în fiecare zi, de luni pana vineri, de la ora 10:00 şi de la 17:00, şi în fiecare sâmbătă şi duminică de la 17:00 şi de la 19:00.

Citeste si: Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”- kfetele.ro

Citeste si: Descoperirea macabră în Timiș. Un tânăr de 24 de ani, gasit mort pe un câmp. Ar fi fost împuşcat în gât- radioimpuls.ro

Citeste si: Adina Buzatu, la „Dimineața cu noi”- „Se poartă glezna la vedere, dar atenție, cu sneakerși sau pantofi lejeri, nu cu pantofi eleganți”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si