Cât a costat un bilet la meciul Turcia-România? Toate s-au dat în doar câteva secunde
Barajul cu turcii, așteptat cu nerăbdare de mii de români.
Meciul dintre Turcia și România este așteptat cu sufletul la gură de cei mai înfocați suporteri. Românii poartă tricolorul cu mândrie și abia așteaptă să îl afișeze și pe stadionul din Turcia, pe locurile care ne sunt repartizate în Peluza Nord a stadionului lui Beșiktaș.
Acolo vor ajunge 2130 de suporteri români, pe 26 martie, după ce toate biletele puse la vânzare, cu prețul de 145 RON, au fost sold out în doar 20 de secunde.
Citește și: Surse: Gigă Hagi, următorul antrenor al echipei naționale de fotbal
Românii abia așteaptă duelul cu Turcia
De menționat este faptul că, deși totul s-a vândut rapid, nu toți doritorii au avut șansă să își ia un bilet. Și asta pentru că înainte cu 15 minute de a se pune tichetele la vânzare, pe site se aflau nu mai puțin de 3.700
„A ţine cu echipa naţională înseamnă, de fapt, a ţine cu tine. Înseamnă să opreşti critica atunci când nu ajută şi să fii acolo indiferent cât de greu pare. Înseamnă să speri.
Să rămâi aproape chiar şi atunci când emoţiile sunt mari, iar presiunea e uriaşă. Pentru că a fi alături înseamnă să pui o cărămidă la încrederea tuturor românilor. La dorinţa noastră de autodepăşire. Tricoul României nu este purtat doar de cei din teren, ci de toţi cei care cred în el. O să fie greu. Ştim asta. Dar poate fi şi mai greu dacă luptăm pe două fronturi: unul cu adversarul şi altul între noi.
De aceea, alegem să luptăm doar împreună. Şi să credem în şansa noastră! Dragi suporteri, foşti tricolori care aţi fost în locul nostru, lideri de opinie, analişti, jurnalişti, dragi români, Echipa Naţională vă adresează o invitaţie deschisă: fiţi un zid de susţinere, nu o sursă de îndoială. Analizele şi judecăţile îşi vor avea timpul lor. Acum este timpul unităţii. Haideţi să credem împreună până la capăt! ECHIPA NAŢIONALĂ DE FOTBAL A ROMÂNIEI”, a transmis FRF.
De menționat este și faptul că pentru a ne califica la Campionatul Mondial, echipa lui Lucescu trebuie să treacă de Turcia și apoi de câștigătoarea duelului Slovacia – Kosovo, meci disputant pe 31 martie.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.