Vaccinul contra covid-19 dezvoltat de Universitatea Oxford şi AstraZeneca are o eficienţă de 76% - timp de trei luni, cu o singură doză - la persoanele contaminate care prezintă simptome, iar eficienţa acestuia creşte după administrarea celei de a doua doze, se arată într-un studiu în vederea unei publicări ştiinţifice, informează Reuters.
Aceste rezultate susţin decizia Guvernului britanic de a prelungi la 12 săptămâni perioada dintre administrarea primei doze şi rapel, precizează Universitatea Oxford în acest material, făcut public marţi şi care nu a fost încă validat de către alţi cercetători.
Vaccinul AstraZeneca/Oxford are o eficienţă de 76% timp de trei luni după vaccinarea cu prima doză
Prelungirea acestei perioade ar permite o protejare mai rapidă a unui număr mai mare de persoane, printr-o repartizare a dozelor disponibile.
Aceste rezultate au fost obţinute în urma unor teste efectuate în Marea Britanie, în Brazilia şi în Africa de Sud și arată că prima doză a asigurat o protecţie şi că răspunsul imunitar a crescut odată cu prelungirea perioadei dinaintea rapelului la voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani.
”Eficienţa vaccinului în urma unei doze unice standard de vaccin, începând din a 22-a zi şi până în a 90-a zi după vaccinare, a fost de 76%, iar o analiză modelizată arată că protecţia nu a slăbit în această perioadă iniţială de trei luni”, susțin cercetătorii de la Universitatea Oxford.
Eficienţa vaccinului atinge 82,4% în cazul unei perioade între vaccin şi rapel de 12 săptămâni, înainte de vaccinarea cu rapelul, însă scade la 54,9% atunci când rapelul are loc la mai puţin de şase
săptămâni după vaccinarea cu prima doză.Citeste si: Cel mai puternic vaccin împotriva covid-19
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.